Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU: Dincolo de oglindă (poeme)

UN ROMAN CA ORICARE…

 

Serile, când gândul mă prinde la fereastră
Și ochii minții-mi deschid poarta-ncet la amintiri,
Mă strecor tiptil, prin vâltoarea vremii-albastră,
Ușor plutind peste trăiri din viața mea sihastră,
Scrise într-o carte-a sufletului, cu atâtea povestiri,
Vetrei lăuntrice șoptiri…

 

Răsfoind filă cu filă, a vieții mele-umil roman,
Retrăiesc urcând și coborând treptele-n capitol…
Nici că mă plâng, de traiul meu fost-a sărman,
Nici că-n viață întâlnit-am prieten ori dușman,
„La granița-ntre vise”, mi-au zburat visele-n stol…
Eu… un ” fără nume Apostol „…

 

Văd cum deschid ușa de la casa părintească…
Mi-e imagine atât de dureros de dulce și fragilă…
Pe-ai mei îi văd, din raclă, rugă să-mi citească,
Ultime cuvinte, povețe, ce vrură să-mi șoptească,
Dar n-apucară, că-n gheară-i prinse neagr-acvilă,
Lăsându-mi un morman de-argilă…

 

L-acest capitol, parc-ar sângera talpa pe prund…
Mă îneacă valuri, talazurile de tăcere și tristețe…
În care oare lume-a mea, să pot să mă scufund ?
Să mă pitesc, în ce capitol, prin file să m-ascund ?
Să nu mai simt pulsu-ncetinit, gata să înghețe…
Poate… în capitolul de tinerețe…

 

Acolo, unde-s iar tânără, bucurându-mă de viață,
„La răscruce de lumi „, știind ce doream s-aștept…
Acolo mă dezbar de vechituri și privesc semeață,
Că-ntâlnisem prințul cu care făurisem fortăreață,
Unul, ce-am știut că-i stâncă neclintită și-nțelept,
Culcuș găsind la al său piept…

 

 

DINCOLO DE OGLINDĂ…

 

Privesc chipul din oglindă cercetând trăsăturile-ndelung…
Vreau să-mi fac portretul, pictând cu paleta de cuvinte…
În adancu-i mă cufund, de parcă mi-aş dori s-ajung,
La sâmburele fiinţei mele, cu ochii minţii să-l străpung,
Unde se oglindeşte adevărata-mi faţă, fără veşminte…
Doar eu, cu sufletu-mi cuminte…

Un pic sunt capricioasă, crezând c-am drept la toate,
Nevrând să văd în cale, obstacole şi porţi închise…
Chemarea mă excită, misterele-mi fac gândul să înoate,
Ce-i greu mă oţeleşte, mă îndârjeşte, stând pe coate,
Încerc să le explic, soluţii să găsesc, cât mai precise,
După mintea mea, concise…

 

Mă oboseşte insistenţa multă, pe suflet mă apasă…
Nu vreau cu voia mea să-mi pun la gând cătuşe…
Mediocritatea n-o suport şi drept vorbind, m-agasă,
Când, neputinţa, puterile-mi încearcă şi mă lasă,
C-un gust amar şi-amărăciunile să mă suguşe,
Lăsând moarte speranţe în cause…

 

Falsul, invidia, ipocrizia, snobismul mă îngreţoşează,
Nu suport sentimentele cu jumătate de măsură…
Vulgarul, perfidul, prostia, răzbunarea m-afectează,
Când suflet geaba pun, mă doare şi îmi sângerează,
În coşul pieptului simţind, ca săgeată, o arsură
Şi-n tot ce-am făurit, fisură…

 

Şi-atunci, ce portret să-mi fac şi cât pot fi de obiectivă,
Când frică mi-e de Nimeni, de Nimic, de Niciodată ?
Ce mă anulează, mă cufundă-n conştiinţa-mi afectivă,
Făcându-mă încet să mă retrag în lumea mea fictivă,
O lume, ce pentru mulţi, poate să pară cam ciudată…
Dar, dincolo de-oglindă, nu arăţi fardată…

—————————–

Anna-Nora ROTARU PAPADIMITRIOU

Atena, Grecia

24 octombrie, 2018

Lasă un răspuns