LACRIMILE, CE DOR DE DOR…
Ce plângi maică, tu, sărmană, ce necazuri te-au chircit,
Oare ce mână dușmană, într-un șanț te-a îmbrâncit ?
Tu, ce-ai fost așa șoimană, ai născut, greu ai muncit,
Cum să ceri azi de pomană ? Drumuri pașii-au bătucit,
Șiruri, lacrimi de dojană, sapă-n chipul tău zbârcit,
Cu privirea-ți, vie rană, în ochi sterpi de-atât bocit,
Mergi agale-mpleticit…
Tu, ce-aveai de toate-n casă și-ți știai de socoteală,
Așteptând copii la masă, îți puneai de plămădeală…
Mulțumind ce Domnu-ți lasă, munceai fără oboseală,
Făceai crucea evlavioasă, mulțumind de-agoniseală
Și din viața sărăcăcioasă, far’ să stai mult la tocmeală,
Ajutai și pe-alți să iasă, cât puteai, din cătrăneală,
Fără bai și osteneală…
Și-azi, n-ai casă, nici ogradă, nici măcar vreo încăpere,
Dup-atâți ani de corvoadă, n-ai vreun loc pentru ședere…
Te-au zvârlit ca zdreanța-n stradă, cauți tu locuri stinghere,
Sau de-i cald, de-i frig, zăpadă, lumea ta e doar tăcere…
Nu mai vin copii s’te vadă, că sunt scumpi azi la vedere,
N-au ei timp să mai purceadă, când acum tu n-ai putere
Și nimic nu au a-ți cere…
Nu le doare lor măseaua, nici pe-acelor lumi creștine,
De te văd, ei trag perdeaua, că-i jenant și li-e rușine…
Nu mai știu de mahalaua, prea își au priviri străine,
Sunt boieri și tu beleaua, nu mai vor a ști de tine…
Fără cuib, ca rânduneaua, îți cerșești colțul de pâine,
Doar de-or auzi cazmaua, că murit-ai ca un câine,
Poate… or veni-ntr-un mâine…
Maică, ești pe lume singură, nu mai pari ca altădată,
N-ai ce pune-n lingură, de ce-ți fu de preț, trădată…
Faci broboada ștergură, fruntea s-o ștergi, asudată
Și te pierzi în negură, în val de gânduri cufundată…
Timpul nu te-asigură, că viața s-o schimba vreodată…
Colo-n sus, pe măgură, găsi-vei-n veci, ce niciodată,
Liniștea, nu ți-a fost dată…
Moto: „o mamă hrănește zece copii, zece copii nu hrănesc o mamă”…
——————————————-
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
9 august, 2018