EU SUNT… TU ŞI TU EŞTI… EU
Eu sunt ţărmul, tu mi-eşti valul,
Braţele spre tine-ntind…
Din furtuni, zdrobit pe malul,
Te aştept să te cuprind !
Eu sunt marea, tu mi-eşti vântul,
De m-atingi, valuri-mi răsar…
Când ţi-aud şoptit cuvântul
Din abisul meu tresar !
Mi-eşti Luceafăr, eu sunt Luna,
De te văd, mă prind fiori
Şi oftez de dor într-una,
Noaptea-ntreagă până-n zori !
Tu, mi-eşti focul, eu scânteia,
Sunt în tine, l-adăpost…
Din tăciuni mi-aprinzi femeia,
Îmi dai noimă, în viaţă rost !
Eu sunt vultur şi-mi eşti stâncă,
Poposesc de-am ostenit
Şi mă-nalţ în zare-adâncă,
M-aciuiesc de-s prigonit !
Sunt şi mare, chiar şi munte…
Eu sunt… TU şi tu eşti… EU
Şi-mi eşti înc-aceea punte,
Peste lumi, spre apogeu,
Ce m-atrage, mă răpeşte,
Mă şi-afundă în dureri,
Uneori, chiar mă răneşte…
Nu-i uşor să schimb păreri !
Şi-ţi tot spun eu lăcrimând,
Că-mi eşti seva din nervuri,
Iar tu-mi zici că eşti flămând,
Cum să pleci, cum să te-nduri ?
MI-E DOR DE CE MI-A FOST…
Mi-e dor de vremea, când timpul nu-mi măsura clipe,
Necunoscând, că fiecare-nceput avea-va și-un sfârșit…
Când, întinzându-mi brațele, credeam că-mi sunt aripe,
Atunci, când în piept simțeam prime trăiri să se-nfiripe…
Mi-e dor de primii pași lăsați, pe cărărui ce le-am pășit,
Din ce-a fost, părând azi desăvârșit…
Mi-e dor de locurile umblate, ce ochii mei au cunoscut,
De păduri, lunci verzi, cu romanițe pline, fluturi și trifoi…
Mi-e dor de-ai mei cei duși, la sânul lor cum am crescut,
De toți și toate vii cândva, azi poze pe-un gălbejit trecut,
De-amintiri, ce năpădesc și plâng în gândul meu, șuvoi,
Din albumul vieții, ce-n tăceri răsfoi…
Copilăria mi-o visez și-adolescența, le caut că mi-i dor,
Când sângele îmi clocotea, la văpaia dorințelor încins…
Mi-e dor de dor aprins, de senzația primului sărut, fior,
Când pe cerul sufletului, nu plutea vrăjmaș vreun nor,
Când, nu știam ce-nsemna, singur să fii, uitat și-nvins,
De anii, ce pe umeri iernile mi-au nins…
Nu știam că-s pieton, cu tichetu-n mână urcând în tren,
Venit de undeva anume și coborât într-o anume gară…
Credeam că viața-i curgătoare, că-i epopee, nu catren,
Că-i o divină simfonie, la nesfârșit și nu doar un refren,
Sperând că voi păși treptele, pe-o fără de capăt scară,
Neștiind că infinitul ni-i fumul de țigară…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
Noiembrie 2019