DĂRUIND LUMII SENINUL…
Privesc în jur și totu-mi pare-așa de trist…
E tot mai tern, parcă privirea îmi orbește…
Sunt oare-aici, altundeva sau nu exist ?
Mă uit spre cer căutându-l pe-al meu Crist,
Că poate mi-o răspunde, de-o vrea, firește,
De ce soarele-adumbrește ?
De ce îl văd parcă din ce în ce mai stins
Și norii grei se-ngemănează cu pământul ?
Chiar luna, stelele, ca ceara s-au prelins,
Cenuș-a mai rămas, din focu-acela-ncins,
Natura întreagă și-a schimbat veșmântul,
N-auzi nici cântul, nici cuvântul…
Aș dori să schimb lumea asta ursuză,
De culori, iar să mi se bucure vederea…
Să țâșnească scânteieri din recea spuză,
Grai frumos, doinit s-aud, prelins pe buză,
Să nu mai curgă-n fluvii sângele și fierea,
Nici tăcerea și durerea…
De-aș putea, c-un gest aș anula osânde,
Neputinț-aș alunga-o din brațe istovite…
Cu mâna mea și cu-atingerile-mi blânde,
Aș închide plăgi putrefiate, sângerânde,
Dăruind lumii seninul, verzi lanuri zugrăvite,
Cu floarea-soarelui tivite…
Și-acolo unde totul pare cenușiu și trist,
Cu speranțe-mprăștiate, ca-n vânt eșarpe,
Picta-voi zorii roz, amurg roș, cer de-ametist,
Cât sânge-mi curge-n vene, pâlpâi și rezist,
Cu sunetele m-oi juca pe corzi de harpe,
Alungând vicleanul șarpe…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
21 martie 2019