AGONIE DE IARNĂ…
Ascult pădurea cum se frământă și țipă…
Dor rănile-n iarnă, ce curg, sângerează…
Aud gemete-n nopți, zile, ore și clipă,
Agoniind cum îi respiră plămânii, în pripă,
Iar seva-i se scurge, slab pulsu-i vibrează,
Sperând la primăvară să fie iar trează…
În somnul de moarte cad frunzele-n ceață,
Plângând în tăcere, durerea-și îndură…
Că iarna s-așterne, sub pojghiți le-ngheață,
Suflarea din urmă prinzând hrăpăreață
Sub nea le afundă, le-astupă pe gură,
C-un pumn din pământul, negru ca zgură…
Vântoasele ne-ajung smulgând c-asasinii,
Mușcând înverșunate copacii din trunchi…
Crengile trosnesc, sfâșiindu-le cu caninii,
Ca zmeii cei fioroși, sângeroșii, hainii
Pădurea s-o-nfrângă, aplecată-n genunchi,
De durere scrâșnind din adâncu-i rărunchi…
Flămânzi urlă lupii a pustiu și răstriște
Pe cer corbii croncăne făcând rotocoale…
Răzbită-s în suflet, de-amarul de striște,
Mă rog ca urgiile să nu se mai iște,
Dar brațele-mi crengi, schiloade și goale,
Nevolnice-mi cad, obosite în poale…
————————————
Anna-Nora ROTARU
Atena, Grecia
27 februarie 2019