SFINŢII ÎNCHISORILOR
Sfinţii închisorilor ne privesc din cer,
Curge mirul sfânt pe pământ,
Dragostea de neam şi credinţă
I-a adunat în Sânul lui Avraam.
Au plătit pentru a lor credinţă,
În viscolul durerilor s-au zvârcolit,
Ţipete se auzeau peste tot,
Noaptea îngheţau de durere,
Nu era nicio mângâiere.
Iadul s-a dezlănţuit pe pământ,
Să le smulgă credinţa din gând,
Cu forcepsul trăgeau de cuvânt,
Să-i aşeze pe toţi în mormânt.
Frigul se aşternuse pe chip,
Era rece şi le tremurau gândurile-n oase,
Sufletele erau străpunse-n piroane,
Furtuni porneau din icoane,
Carnea se scurgea ca un scrum de pe oase,
Foametea urla între zăbrele.
Arde tăcerea-n cuvânt
Şi cuvântul se aude-n gând,
Gândul se înalţă spre cer
Şi cerurile în flăcări se aprind
De sângele vărsat pe pământ.
–––––––––
Anca-Maria DAVID
25 iunie, 2018