Anca-Maria DAVID: M-ai învățat

M-AI ÎNVĂŢAT

 

M-ai învăţat să fiu iubire,
Să mă topesc în fericire,
Să mă adun în nemurire,
Căutând furtuna din mine.

 

M-ai învăţat să zbor
Ca o pasăre printre nori,
Să cânt iubirea printre astre
În zgomotul trăirii noastre.

 

M-ai învăţat s-ascult tăcerea
Sub un potop de stele,
Să înfloresc precum un iris
La poarta vieţii mele.

––––––––––––-

Anca-Maria DAVID

6 iulie, 2018

2 thoughts on “Anca-Maria DAVID: M-ai învățat

  1. După ce am parcurs minunatele versuri ale poetei, care îți merg la suflet, îmi permit următorul joc de cuvinte:
    ”TU” M-AI LĂSAT CU DORUL, după ce M-AI ÎNVĂȚAT SĂ IUBESC, iar eu IUBESC și TE CAUT, ca UN FLUTURE HOINAR, cu CREDINȚĂ, pe STRĂZILE aflate sub PLOI DE VARĂ, cu un gând pios pentru SFINȚII ÎNCHISORILOR….
    Cu speranța că scriitoarea va ierta acest joc de cuvinte, dacă îl va considera neinspirat, îi transmit gândurile mele de bine și îi urez succes în activitatea poetică.

    P.S.
    Transmit felicitările mele și celor care au avut inspirata idee de a crea această minunată Revistă creștină de cultură, tradiții și atitudine civică.

Dă-i un răspuns lui logossiagape Anulează răspunsul