Zbor albastru
Zbor albastru prin speranţă
ca să strâng sute de stele
spre-a ciopli grăbit în ele
cea din urmă cutezanţă,
ca la tot ce-a ajuns zdreanţă
să fac splendide nacele
pentru visurile mele
cărora le dau nuanţă.
Ciocârlii în mine cântă,
aud susur de izvoare.
Mângâi tandru orice floare
ce-mi surâde şi mă-ncântă.
Spre-mpliniri visu-mi se-avântă.
Străluceşte-n mine-un soare
ce cu raze sclipitoare
lacrimile mi le zvântă.
E desigur o minune
care-mi ară în fiinţă
aruncând în suferinţă
şi în plâns seminţe bune.
Cânt pe-ale iubirii strune,
cred că totu-i cu putinţă,
prinde viaţă-orice dorinţă
şi-n surâs durerea-apune.
Stau mirat privind în vreme
anii ce-au trecut degeaba
când aveam plină cocioaba
de mâhniri făcute gheme
şi cum viaţa-mi nu mai geme
şi un iureş este graba,
îi ucid tristeţii gloaba
şi-armăsari fac din poeme.
————————————–
Anatol COVALI
București
1 noiembrie, 2018