Zâmbesc
Zâmbesc. Şi-n zâmbet e tristeţea
că-i prea departe timpul când
nu bănuiam că tinereţea
va dispărea aşa curând.
Zâmbesc. Şi amintiri superbe
mă chemă să le retrăiesc,
crezând că trupul meu de cerb e
şi sare peste stânci firesc.
Zâmbesc. Tot zbuciumul din mine
este legat de un trecut
care din când în când revine
ca doar în fugă să-l sărut.
Zâmbesc. E tot ce pot acuma
să fac, când peste nostalgii
s-a aşezat trufaşă bruma
uitării şi e frg !…Ei, şi ?…
————————————–
Anatol COVALI
București
10 iunie 2019