Zadarnic
Ninge-ntruna în cuvinte.
E-o cumplită iarnă-n ele.
Ger bezmetic crapă stele
ce-au ars splendid înainte.
Nu mai e nimic fierbinte,
orice-ntreg e bucăţele.
Lacrimile doar sunt grele
şi aducerea aminte.
Străbat trist poteci uitate,
care-ntruna se înfundă
încercând ceva să-ascundă
după crengile uscate,
ce le-nlături doar tăiate,
căci din ce în ce abundă
într-o linişte profundă,
tragică singurătate.
Caut şi găsesc comoara.
Ochii-îmi ard de-a ei splendoare.
Mângâi tandru fiecare
sunet ce-l dă piatra rară.
Dimineţi în a mea seară
se-mbulzesc nerăbdătoare
să-aprindă mistuitoare
ruguri de speranţă iară.
Dar bufneşte-un plâns amarnic
în deşertul din fiinţă
văzând cum cu prisosinţă
prea târziu destinu-i darnic,
că degeaba eu sunt harnic
şi în toate ard dorinţă,
când tăcerea e sentinţă
iscălită de zadarnic.
————————————–
Anatol COVALI
București
28 noiembrie, 2018