Şi poezia mea
Şi poezia mea e azi bolnavă.
De-atâtea suferinţe şi tristeţi
nu poate fi frumoasă şi suavă.
Şi poezia mea e azi bolnavă,
se scurge-n gânduri dure, ca o lavă,
repovestind durerea-acestei vieţi.
Şi poezia mea e azi bolnavă,
dar e şi-o tolbă plină de săgeţi.
Mi-e dor de vertical
Mi-e dor de vertical, urăsc cocoaşa
şi mersul în genunchi şi resemnat.
Vreau să-mi smulg ştreangul şi să rup cravaşa.
Mi-e dor de vertical, urăsc cocoaşa
şi sunt sătul până în gât de laşa
răbdare care m-a încorsetat.
Mi-e dor de vertical, urăsc cocoaşa
pe care singur m-am crucificat.
E viscol
E viscol şi nămeţii cresc întruna.
E frig şi dârdâim în suferinţi.
Parcă-i o iarnă pentru totdeauna.
E viscol şi nămeţii cresc întruna,
dar nouă ca oricând, ne e totuna,
nu îndrăznim să ne ieşim din minţi.
E viscol şi nămeţii cresc întruna,
aproape ne-au răpus ,dar stăm cuminţi.
Vreme
Vreme de grea şi cruntă silnicie,
stupidă vreme care ne-nconjori
şi printre noi te-agiţi ca o stafie.
Vreme de grea şi cruntă silnicie,
când viitorul e în agonie,
dar noi privim spre el nepăsători.
Vreme de grea şi cruntă silnicie,
când greu e să trăieşti şi-uşor să mori.
Drumul acesta
Drumul acesta fără sens ne-omoară,
am obosit mergând pe el mereu
numai prin gropi şi-n spate cu povară.
Drumul acesta fără sens ne-omoară
şi nimeni nu-l scurtează, nu-l repară
când zi de zi devine tot mai greu.
Drumul acesta fără sens ne-omoară
şi-L îngrozeşte şi pe Dumnezeu !
Nu-i niciun semn
Nu-i niciun semn că o să fie bine.
Dintr-un mai rău intrăm în alt mai rău
şi-n jur vedem doar lacrimi şi suspine.
Nu-i niciun semn că o să fie bine.
Durerea nu-ncetează să domine
şi spart e al speranţei zurgălău.
Nu-i niciun semn că o să fie bine.
Ne prăbuşim din hău într-un alt hău.
————————————–
Anatol COVALI
București
4 octombrie, 2018