Stau şi admir
Iubirile mă cheamă
din zări de amintire
dorind ca a mea fire
să le mai ia în seamă,
s-admir fără de teamă
de vreo dezamăgire
superba înnoire
a codrilor de-aramă.
Stau şi admir. Adie
prin crengile uscate
de-atâtea ierni ciudate,
un vânt ce le reînvie
şi-o sfântă armonie
tot trupul mi-l străbate
când în singurătate
cânt plin de bucurie.
O tandră tinereţe
îmi mângâie fiinţa.
Îmi văd arzând dorinţa
şi nu mai simt tristeţe.
Alung, dar cu blândeţe,
durerea, neputinţa
şi las ca biruinţa
noi zboruri să mă-nveţe.
Ce s-a-ntâmplat, o, Doamne,
cu mine dintr-odată,
că-i primăvară iată
şi am uitat de toamne?
Iubirile mă-ndeamnă
să râd ca altădată,
să şterg orice erată
ce dureros condamnă.
————————————–
Anatol COVALI
București
2 noiembrie, 2018