Rugăciune către
Sfântul apostol Andrei
Sfinte Andrei, tu cel dintâi chemat
să afli ce e dragostea deplină,
tu ce pe-ai mei strămoşi i-ai creştinat
dându-le-n dar a Domnului lumină,
*
Apostol plin de râvnă, ce-ai adus
pe-aceste plaiuri marea ta credinţă
şi unde, ocrotită de Iisus,
a dobândit deplină biruinţă,
*
Roagă-te-n cer, Prea Sfinte, pentru noi
să nu-şi întoarcă Domnul sfânta faţă
când vin cotropitoarele nevoi
peste a noastră zbuciumată viaţă.
*
Vino şi calcă iar pe-acest pământ,
ca să tresară inima-i rănită,
să mângâi blând cu harul tău prea sfânt
credinţa noastră încă neclintită.
*
Iar mie, robul tău umil, smerit,
zâmbeşte-mi din a dragostei căldură
spre-a mă simţi deodată izbăvit
de dèmonii ce-mi colcăie-n făptură.
30 noiembrie 2019
Rinocerii
Ce caut eu printre atâtea iude
şi caini care mişunã puzderii
cu glasul meu ce-abia se mai aude
când urlã din trufie rinocerii?
*
La ce folos să-mi veştejesc plămânii
şi glasul obosit să-l sting în şoaptă
când chiuie şi dănţuiesc păgânii
pe nerozia noastră înţeleaptă?
*
Printre atâţi normali nu-s eu nebunul
ce în pustie predică degeaba
când ticăloşii, unul câte unul,
îşi instalează în destin taraba?
*
Aş vrea să fiu Hristosul ce cu biciul
să îi alunge pentru totdeauna
din templul sfânt ce-a devenit ospiciul
unde-n orgii se lăfăie minciuna.
*
Dar prea puţini s-ar bucura de-aceasta
şi mult prea mulţi m-ar huidui cu ură
sfârmându-mi mădularele şi ţeasta
cu bâte de delir şi impostură.
*
Am mai rămas câţiva lângă speranţă
luptând cu nesfârşitele mizerii
ca să-i salvăm drapelul, sfânta zdreanţă
la care urlă sumbru rinocerii.
30 noiembrie 2019
Deşertăciune
Renunţăm pe rând la toate
coborând fără voinţă
treptele însângerate
care duc spre umilinţă.
*
Când din vuietul de trape
sună trist, cu iz de moarte,
glasul urii mai aproape
şi-al speranţei mai departe.
*
Pedepsiţi fără de vină
să răbdăm nelegiuirea
hohotim sub ghilotină,
dar scuipaţi ne pierdem firea.
*
Tot ce ne-a rămas în viaţă
e să plângem în tăcere
sufocându-ne de greaţă
în sicrie de durere.
*
Căci la ce pe lumea asta
să sperăm măcar o clipă
când domneşte-n jur năpasta
şi în noi tristeţea ţipă.
*
Printre-atâtea griji funeste
şi atâta urâciune
viaţa noastră sumbră este
veşnică deşertăciune!
29 noiembrie 2019
Ce se întâmplă?
Ce se întâmplă cu noi de o vreme ?
Ne-am resemnat să murim în infern ?
Nu ne mai pasă că patria geme
sub frigul urii ce pare etern ?
*
De ce ne rod numai pofte meschine ?
Sânge ne curge în vene sau mâl ?
Nu ne-nspăimântă deloc că-n destine
zilnic se năruie un cernobâl ?
*
Unde ne sunt bărbăţia, curajul ?
Laşi ne-am născut şi tot laşi să murim ?
De ce mereu ne-nspăimântă tangajul
tristei corăbii pe care plutim ?
*
Cum de speranţele umblă în zdrenţe
şi noi alături de ele năuci
printre obstacole şi violenţe
ce lasă-n urmă pădure de cruci ?
28 noiembrie 2019
Rugă pe tăişul sabiei
Unde-ai ascuns dreptatea, Doamne,
că nu o mai găsim deloc?
De ce pe cei ce îşi bat joc
de noi, îi laşi să ne condamne
numai la plâns şi nenoroc?
Nu mai putem sluji minciuna
ce-n chip de ciumã s-a întins.
Ei sunt convinşi cã au învins
şi nu zăresc deloc furtuna
ce sufletele ne-a cuprins.
Ne vom scula din agonie
şi nu vom fi îndurãtori
cu cei care ne-au tras pe sfori
şi-au vrut ca ţara sã ne fie
lipsitã de-ai speranţei zori.
Rãbdarea a ajuns la capãt
iar ura fierbe pe tãciuni.
Oricât am fi noi oameni buni
ne-am sãturat de mersul şchioapãt
numai prin gropi şi vãgãuni.
Rãsunã din vecie ora
când de tirani eliberat
pãmântu-acesta minunat
va fi-nsfârşit al tuturora
şi iarãşi binecuvântat.
Dar pân’ atunci fii bun, Stãpâne,
şi scoate-ne din umilinţi.
Apleacã-Te spre rugãminţi,
cãci altfel nu ne mai rãmâne
decât sã ne ieşim din minţi.
27 noiembrie 2019
Ce se întâmplă?
Ce se întâmplă cu noi de o vreme?
Ne-am resemnat să murim în infern?
Nu ne mai pasă că patria geme
sub frigul urii ce pare etern?
*
De ce ne rod numai pofte meschine?
Sânge ne curge în vene sau mâl?
Nu ne-nspăimântă deloc că-n destine
zilnic se năruie un cernobâl?
*
Unde ne sunt bărbăţia, curajul?
Laşi ne-am născut şi tot laşi să murim?
De ce mereu ne-nspăimântă tangajul
sumbrei corăbii pe care plutim?
*
Cum de speranţele umblă în zdrenţe
şi noi alături de ele stupizi
printre obstacole şi violenţe
ce ne transformă în bieţi indivizi ?
26 noiembrie 2019
Creatura
Nu mă-ntreb. Știu răspunsul. Mi-e scârbă
când privesc a delirului sârbă
ce-i jucată de minți imbecile
ațâțate să fie ostile.
*
Știu perfect că-i un plan plin de ură
pus la cale de o creatură,
care vrea să se lăfăie-n frunte
sprijinit și-ajutat de minți ciunte.
*
Pentru tot ce e putred în Țară
e de vină-astă groaznică fiară
ce dezbină urând , uneltește
și distrugerea Țării dorește !
1990
Rugă
Îndură-Te, Doamne, de ţara aceasta,
atât de strivită de griji şi nevoi,
în care domneşte trufaşă năpasta,
îndură-Te, Doamne, de ea şi de noi!
*
Prea multă minciună, prea multă durere
se varsă în noaptea trădării de neam,
când toţi demagogii se-nfig la putere,
iar ţara întreagă se zbate în ham.
*
Aceiaşi pe-aceleaşi satanice locuri,
mai lacomi acum şi mai dornici de vârf,
ne sfâşie carnea cu scârnave ciocuri
făcând să miroasă pământul a stârv.
*
În pomii durerii stă pasărea frică
doinind deznădejdea sărmanilor robi,
ce ochii şi fruntea din glod nu-şi ridică
şi colcăie-n teamă ca nişte neghiobi.
*
Îndură-Te, Doamne, de noi şi de ţară,
trimite-i pe îngeri să fie eroi,
căci altfel ajungi în curând de ocară
şi Tu, Doamne Sfinte, alături de noi.
25 noiembrie 2019
Intru-n trecut
-Tridilet –
Intru-n trecut şi-ncep înfrigurat
să caut tot ce-n viaţă am visat
*
şi nu s-a-ndeplinit, n-a fost să fie
decât dorinţa unui gând rebel
ce m-a făcut să cred o clipă-n el,
fiind convins că-i pot fi temelie.
*
Intru-n trecut şi văd cum câte-un vis
în temniţi de neîmpliniri e-nchis,
*
dorinţele-i fierbinţi rămânând pure,
în ţeluri nefiind nicicând rănit,
pentru că-n a mea lume am trăit
nu-nchip de crâng, ci-ntruna ca pădure.
*
Intru-n trecut şi pun câte-un sărut
pe visurile fără început.
22 noiembrie 2019
———————————–
Anatol COVALI
București
30 noiembrie 2019