Poruncă
Am visat că-n astă lume
eram prinţul din poveste
pus să fie ce nu este
şi ce nu vrea să-şi asume,
viaţa se ţinea de glume,
îmi punea în drum tempeste,
mă forţa să urc pe creste
cât mai şui, pline de brume.
Împăratu-îmi poruncise
să-i aduc fata răpită,
ce fusese fericită
şi mereu plină de vise.
Trebuiau jivini ucise
după ce era găsită,
lupta se-anunţa cumplită
şi dădeam de căi închise.
Caut de atunci întruna,
însă n-am găsit castelul.
Am uitat scopul şi ţelul,
cornu-i spart şi nu mai sună.
Zilnic dau de o furtună,
tot mai slab îmi este zelul
şi a ruginit oţelul
spadei doar de joacă bună.
Poate fata are-o droaie
de copii şi nu-i mai pasă
de-mpăratul ce acasă
arde-n dor ca o văpaie.
Şi eu merg prin frig, prin ploaie,
prin pădurea tot mai deasă
cu-o poruncă ce m-apasă
şi-o simt jar în măruntaie.
————————————–
Anatol COVALI
București
27 noiembrie, 2018