Anatol COVALI: Mi-e drag

Mi-e drag

 

Mi-e drag să stau cu tine împreună
sporovăind de toate câte-au fost,
să ne-amintim zâmbind de vremea bună,
care prin noi a dobândit un rost.

Mi-e drag să-ţi văd sclipind în ochi trecutul
plin de-mpliniri în fiecare vis,
când încă nu ne atinsese cnutul
durerii ce să râdă şi-a permis.

Mi-e drag să-mi spui că în acele ore
sau zile ori chiar ani, te-ai bucurat
când îţi dădeam buchete de-aurore,
că în azur cu tine-am colindat.

Mi-e drag să ştiu că şi acum ţi-e dragă
iubirea, care s-a schimbat puţin,
dar cu aceleaşi sentimente leagă
o colombină şi un arlechin !

————————————–

Anatol COVALI

București

14 ianuarie 2019

 

 

Lasă un răspuns