Mai ard o vreme încă…
Mă-ntorc în mine însumi spre-a mirosi esenţe,
pentru-a afla din margini ce e-n interior,
cotrobăind în sine spre a găsi valenţe
cărora încă-n viaţă nu le-am rămas dator.
Respir ascunsul spaţiu ce-n mine stă la pândă
şi simt răcoarea densă a codrilor bătrâni,
când îmi alintă dorul c-o mângâiere blândă
în care-adie frunze ce par frumoase mâini.
Şi nu mai sunt afară. M-am preschimbat în sferă,
un punct de referinţă, esenţial nucleu,
ce-absoarbe-n sine totul doar fiindcă se oferă,
fiind aerul care foşneşte-n jur mereu.
Am să mai ard o vreme până devin cenuşă
pe care-a mea ursită va risipi-o-n vânt
în timp ce viaţa-nchide pe rând câte o uşă
sau o fereastră unde am cutezat să cânt.
————————————–
Anatol COVALI
București
20 decembrie, 2018