C Â N D AM V E N I T
*
Când am venit n-am plâns,
gemea în locul meu
viața știind ce strâns
eram legat de greu.
*
Ea știe tot, dar nici
o vorbă nu a scos
când al ursitei bici
lovea până la os.
*
Și am trecut prin ea
pe drumul hărăzit
să-mi ia și să îmi dea
ce îmi era menit.
*
A fulgerat din nori
și a plouat intens
când căutam în zori
sens și aflam nonsens.
*
Au fost și împliniri,
m-am bucurat ades
că pentru mari zidiri
destinul m-a ales.
*
Dar dacă am zâmbit
cînd viața-n brațe-am strâns,
de-odată m-am trezit
cutremurat de plâns.
H A R A B A B U R Ă
*
Ascuns în neștiuturi plâng
și gânduri vin carbonizate
în timp ce vulturi zboru-își frâng
și-un viscol negru mă străbate.
*
Nimicnicii de nedescris
colindă-ale-amintirii stepe
strivind sub tălpi orișice vis
care se stinge sau începe.
*
Și nu mai știu spre care pol
mă arcuiesc ca o potcoavă
în timp ce-amurgu-i tot mai gol
și piere ultima epavă.
*
Un ger cumplit s-a așternut
ca un covor mâncat de molii
peste prezent, peste trecut,
când simt cum mi se schimbă polii …
NFRUNTARE
*
Copilul care mai zburdă-n mine
zâmbeşte tandru, cu ochi senini
şi c-o iubire ce-mi face bine
din al meu suflet culege crini.
*
Tânărul vesel, plin de speranţe
care sub cnuturi nu a gemut,
din sentimente adună gloanţe
şi răni închide cu un sărut.
*
Bărbatul mândru de-a sa solie
îmi strânge mâna c-un gest firesc
şi-n al meu sânge pacea adie
când parcă aripi din nou îmi cresc.
*
Cel de acuma, uimit că viaţa
s-a vrut o clipă, un fulger doar,
zâmbind priveşte destinu-n faţă
spunând : Ce tânăr mă simt şi par !
AI FOST UN DAR
*
Poate că dacă nu veneam
pe-acest pământ, îmi părea rău
că n-aș mai fi atins un ram
din crângul tău
*
și nici izvoarele-ți zglobii
nu le-aș fi auzit vibrând
nemuritoare armonii
în al meu gând.
*
Sunt fericit că-al meu destin,
atât de simplu și firesc,
a hotărât aici să vin
să te-ntâlnesc.
*
Ai fost un dar. Dar minunat
când prea iubitul Dumnezeu
zâmbind a binecuvântat
sufletul meu.
*
Tu ai fost tot ce mi-am dorit,
ce am visat în veșnicii,
când nu speram că în sfîrșit
te voi găsi.
*
Că îmi voi face sanctuar
din sufletu-ți de farmec plin,
ca la superbul tău altar
să mă închin.
ÎN NEMĂRGINIT
*
În nemărginit
viața-am s-o continui
mult mai fericit,
fără să mă chinui.
*
Tot ce aici las
o trecere este,
un plăcut popas,
într-un vis poveste.
*
Am venit din har
și mă-ntorc într-însul,
lăsîndu-vă-n dar
o parte din dânsul.
*
Știu că-n Univers,
cât va fi să fie,
voi trăi prin vers
altă poezie.
*
Până-o să mă-ntorc
altul, dar asemeni,
cântece să torc
unor altor semeni.
Şi de mã strig…
*
Hei, am strigat
şi nu mi-am rãspuns.
Unde-am plecat
şi când m-am ascuns?
Pare ciudat,
dar parcã-am ajuns
timp dilatat.
*
Nori de tãceri
au reapãrut,
sclav la dureri
din nou m-am vândut.
Fãrã puteri
mã-ndrept ne-ntrerupt
spre nicãieri.
*
Patima mea
îşi frânge uşor
aripa grea
de zgura din zbor,
pe când abia
mai pâlpâie-n dor
ultima stea.
*
Nu am sã ştiu
de ce-am strãbãtut
atât pustiu
de suflet cernut,
de ce târziu
un nou început
a fost sã fiu.
*
Şi de mã strig
şi nu mã aud,
de-mi este frig
şi totuşi asud,
e cã avid
în verdele crud
ceruri deschid.
———————————–
Anatol COVALI
București
August 2020