Fericirea semănătorului
Cã anii parcã-s clipe nu mã mir,
dar stau uimit la porţile iubirii
prin care n-a trecut nici un delir,
ci numai solii dalbi ai împlinirii.
Noi am rãmas la fel ca la-nceput,
chiar dacã-n jur a fost mereu furtunã
şi tot ce-o viaţã-ntreagã am pierdut
acum cu frenezie se adunã.
Dorinţa întregirii-a fost fior,
într-o statornicie nepereche,
credinţa cã speranţele nu mor,
cã mereu nouã e iubirea veche.
Doar pentru noi timpul a stat în loc,
mirat şi el de sfânta bucurie
ce-a încãput în magicul noroc
a lui n-a fost ce-n veci va fi sã fie.
Şi-atunci când ne vom pierde-n infinit,
în urma noastrã toţi vor înţelege
de ce semãnãtoru-i fericit,
când de o viaţă rod bogat culege.
————————————–
Anatol COVALI
București
9 martie 2019