MĂRTURISIRE DE CREDINŢĂ
Mi-am pus cătuşe singur şi-am intrat
în temniţa tăcerii absolute,
ca să nu fiu vreodată numărat
în şirul conştiinţelor vândute.
N-am vrut să fac concesii, să mă vând
cântându-le mai marilor osana,
dar nici n-am îndrăznit să ies din rând
spre-a-i înfrunta, sfidându-le prigoana.
M-am resemnat să pier necunoscut
decât să pângăresc a Muzei slavă
şi cu întreg poporul am băut
a umilinţei josnică otravă.
De câte ori n-am plâns cu-amar regret
pe foile încinse de durere,
când ucideam în mine pe poet
peceltuindu-i versul cu tăcere!
Dar în destinul meu cumplit, de sclav,
în resemnarea-mi jalnică şi crudă
n-am acceptat nicicând să fiu mârşav
şi poeziei mele să-i fiu iudă.
9 februarie 2019
Pereţi
De la acest perete-n faţa cărui
mirarea mea a-ncremenit pe loc,
urmează să încep de-abia să stărui
să aflu în ce parte adevăru-i
şi unde s-a ascuns al meu noroc.
Perete strâmb, cu uşile zidite,
înalt cât infinitul, lung cât el,
pe care-atârnă trupuri de ursite
urâte, umilite, zdrenţuite,
ucise în al timpului flagel.
Aş vrea să ştiu dacă în partea-ascunsă
sunt tot atât de multe cicatrici,
dacă şi-acolo viaţa e străpunsă,
dacă speranţa-i de-ndoieli împunsă,
dacă răsună lovituri de bici.
Să stărui pentru ce şi pentru cine?
Căci adevărul n-am să-l ştiu nicicând.
Şi cum să stărui când, din vechi ruine,
aud cum gânduri cenuşii în mine
se zbat, un nou perete ridicând ?!..
10 februarie 2019
La infinitiv
A te naşte şopârlă
şi-a visa zboruri lungi,
a fi numai o gârlă
când vrei fluviu s-ajungi,
a fi murmur sau şoapte
când tumult te visai,
a fi mugur când coapte
împliniri aşteptai,
a te zbate în ură
tu, al dragostei sol,
a fi colb, a fi zgură,
a rămâne nămol,
a ucide în tine
ne-ncetat orice vis,
a muri de ruşine
lângă visul ucis,
a cădea totdeauna
când doreşti să te-nalţi,
a fi veşnic totuna
cu aceiaşi ceilalţi,
a trăi toată viaţa
ciomăgit şi învins,
a ascunde că greaţa
uneori te-a cuprins,
a-ntocmi din zăvoare
al speranţelor grind,
a răbda-n resemnare,
a te naşte murind…
8 februarie 2019
Esenţa vieţii
Fiecare om e o cometă
sau un fulger care-n univers,
iar şi iar, sclipirea şi-o repetă,
dar în altă parte şi-n alt mers.
Alţii vin în locul de plecare,
care este numai viitor,
repetând mereu, cu-nfrigurare,
orişice cădere şi-orice zbor.
Renăscuţi din seve-ajunse umbre
le împrospătăm cu noi trăiri,
când strălucitoare şi când sumbre,
după cum zburăm prin împliniri.
Noi suntem de fapt fluidul vieţii,
care doar prin moarte este pur,
tot aşa cum zorii dimineţii
ies plini de lumină din obscur.
Orice moarte este-o primenire,
o sămânţă care va rodi
pentru nesfârşita înnoire
a nemuritorului a fi.
7 februarie 2019
Pasărea aceasta
Pasărea aceasta cu cioc de pământ
cu-ale cărei pene lacrimile-mi zvânt
mi-a cântat aseară
despre primăvară
şi acum grădină-nmiresmată sînt.
Cine te trimise
ca să-mi scurmi în vise
să-mi aduci aminte că de fapt sunt cânt,
pasăre măiastră,
pasăre albastră
care porţi în àripi cerul tot răsfrânt?
Trilurile tale
diamanticale
mi-au pătruns în suflet şi-n orice cuvânt
şi-ale tale-arìpe
fâlfâind în clipe
sunt când adiere şi când aspru vânt.
Pasărea se-ascunse-n
suflet şi-mi răspunse
şi de-atunci în mine totul e frământ !
6 februarie 2019
————————————–
Anatol COVALI
București
6-10 februarie 2019