Doină
Clipă de clipă prea repede
vrea în neant să mă lepede,
dar când destinul îmi şchioapătă
viaţa-mi alt sens iarăşi capătă.
E cineva care stăruie
ca drumu-mi să nu se năruie
şi în picioare palatele
să îmi rămână cu toatele.
Poate că-n răul ce bântuie
menirea-mi o să mă mântuie
şi n-o să lase stihiile
să-mi pustiască câmpiile.
Poate că munţii ce freamătă
n-o să mi-i ceară drept camătă
şi n-o să vină aproapele
să-mi spurce iar toate apele.
Chiar de-mi ucid zilnic turmele
tot or să-mi stăruie urmele
şi-oricât în juru-mi se-ntunecă
viaţa-mi în haos nu lunecă,
fiindcă-a mea liră-o să secere
prin ocrotita mea trecere
spice-aurii cu seminţele
ce-or să-mi rodească dorinţele.
————————————–
Anatol COVALI
București
4 iulie 2019