Doamne, rolul cui îl joc

când mă trezesc prea de dimineaţă

şi întind masa sub cerul liber

pentru marele ospăţ al toamnei

unde invitaţii îşi lămuresc starea civilă

îşi umplu sacii cu frunze îngălbenite

iar la final îi cuprinde dorul de casa lor

de patul cald

numără pe degete aurii

anii rămaşi datori

discuţia dintre doi cuci

o aud îndepărtându-se

melancolia îi caută la adresa ştiută

întind mâna printre frunzele rămase

după merele ei

le aşază umbra îmbujorată

în coşul de ceară al clipei

topit mult prea uşor

pe oghinzile reci

din care noaptea îşi eliberează lupii

pentru a ierna sub cerul liber

 

dacă nu este vorba despre tine

nici despre mine

atunci cine ar fi putut fura avionul

zburând ca gândul

încât acele vântului rece

au pătruns sub vopseaua literelor

pictate pe aripi

ce pasager cu nume de prinţ oriental

le-ar fi putut înlocui

încât să curgă din ele distanţe

pe care să le aşez în geamantan

sub rochiile de gală

lângă parfumul florilor de murraya exotica

nu pot face o legătura telefonică esenţială

când zborul e prea sus

iar mintea nu-mi poate alerga pe cer deschis

nici sub roţile unor stele

care m-au copleşit cu atenţia acordată

aceeaşi pe care o acorzi unei boli grave

cea de om vinovat

ce nu şi-a calculat bine zborul

şi a căzut în capcana propriei logici

împreună cu bagajele, parfumul

şi strigătul de soprană

 

 

însemnări din tura de noapte

dansează în jurul femeilor

cum fluturii de noapte în jurul luminii

pe muzica unei singure clipe

atât cât să prindă momentul de fertilitate

al visului lor

ochiul de veghe nu va raporta niciun accident

nu-şi va face prieteni de mâna a doua

şi nu va sta la masă

cu cel ce şi-a amanetat coasta sabia şi blazonul

aşteaptă să cânte cocoşul

pentru a vedea la cine sunt arginţii

cine se leapădă de propria iubire senin ca o roză

cine-i regizorul care semnează capodopera lumii

multiplele feluri de a merge pe tocuri

ţipătul frenetic al pescăruşilor

îţi spun bună dimineaţa

iar tu dai replica în şosete şi capot

abia după câteva bătăi din aripi

te şi rujezi

îţi aşezi poşeta pe braţ

cuvântul pe pagina albă

şi incerci să vinzi un poem

interzis minorilor

unui etaj întreg de iluzii

concluzie

a fost o noapte liniştită

 

printre rândurile scrise de mână

gândul îmbracă lenjeria aurie

a unui poem desăvârşit

cine este eminenţa care-l va citi

nu vom şti niciodată

căci la coada perfecţiunii

se stă mereu

 

vom practica tactica omului

ce-şi duce mâna la gură

şi se miră de sutienul în care s-au copt

merele unui anotimp imprecis

însă niciunul n-a căzut în iarbă,

lângă casa melcului

cineva (anonim) tot încearcă

să afle aria cercului

sfidător de frumos

de dus în toate templele

şi de topit ceara lor

în mâinile rugăciunilor fierbinţi

 

printre rândurile scrise cu litere de mână

se-aud mergând, la braţ, două voci

cele care au calculat aria cercului

iar acum stropesc mărul

cu substanţa rezultată

din formula chimică a iubirii lor

nedorind să dea nimănui

din secretele casei

 

 

un cântec aproape vindecat

cum vei feri această ispită

de curenţii ce trec senini peste apă

ei nu ne cer nici viaţa

nu ne cer nici moartea

doar aşază pianul pe mal

pentru un cântec aproape vindecat

aş vrea un răspuns

pentru vremea când l-aş putea răsplăti

cu câţiva cocori

însă indiferenţa se pomădează

cu restul atât de atent calculat

al vieţii mele

de care sunt sigură că iernile încă n-au auzit

doar toamnele

ele da

şi m-au inclus în frumuseţea lor

mi-au arătat harta

au aşezat degetul pe locul auriu

aici e Dumnezeul tău au zis

aici e toată aritmetica faptelor tale

acum stau şi ascult sunetul plopilor

celebrând melancolia

şi semnez în alb parteneriatul cu iarna

fericirea ca şi tristeţea

rămân subiecte tabu

de care gândul nu se poate atinge

dar se poate lipsi de asemănarea

cu nopţile lungi

ce nu mai încap pe aceeaşi cruce

cu inima ta

 

 

Îmi strâng parfumul

Îmi strâng parfumul, într-o mică floare,

Îmi strâng cuvântul, într-un mic poem,

M-adun pe mine, de pe drumul care

M-a dus departe, într-un timp boem.

 

Intru în gaşca luminilor de toamnă,

Cum un cuvânt, între nuanțe fine,

Acele mov, ce-n amintiri, se sfarmă

Şi, -ntr-un poem, cu litere aldine.

 

În primul fulg, trec nori de primăvară,

În primul gând, treci tu, căutând comori

Şi te întorci, cu sacii plini, spre seară,

Cu albe sărutări, încolo, către zori.

 

Mult prea departe-i vara de cristal,

Când aşteptăm, în van, sponsorizare

Bănuţi de aur, pe-al luminii mal

Şi soarele, de dincolo de zare.

Ana Ardeleanu