Dacă n-aș fi existat, știu, m-ai fi creat din șoapte,
Pe o pagină de carte răsfoită-n miez de noapte…
Și mi-ai fi știut surâsul, l-ai fi creionat pe buze,
Într-un anotimp cu zâne, ce le-ai transformat în muze…
Dacă nu m-ai fi aflat, timpul scurs printr-o clepsidră,
Ar fi obosit să curgă, te-ai fi transformat în hidră…
Suflet trist și-nsingurat, cu gustul de vin-pelin,
Ai fi transformat iubirea, din nectaruri în venin…
Dacă nu eu, atunci cine, să te-nveţe fericirea?
Să îţi deseneze-n palmă, curcubeul și magia…
Prin a verdelui ochean când mi-am oglindit privirea,
Dacă nu aș fi trecut, cum ar fi-ncolţit iubirea?
Aș fi existat pierdută, exilată în vreo carte,
Rătăcind prin anotimpuri și cuvinte-ntortocheate…
Așteptând să treacă timpul și să-nmugurească visul,
În a irisului verde, când ne-o-mbrăţișa abisul…
Tu, la fel ai fi umblat, prin a timpului povară,
Așteptând un început, cu zâmbet de primăvară…
Când renaște tot ce doarme, și în graiul lor firesc,
Păsările par să cânte, pe dulci triluri că iubesc.
Însă, m-ai aflat mai vie, decât aș fi fost vreodată,
Tupilată-adânc în mine, într-un gângurit de fată…
Încercând să las destinul, să mă regăsească iar,
Într-un suflet de copil ce-aleargă pe-un vis hoinar…
——————————–
Alina CRISTIAN