O ultimă zăpadă
Transparențe despletite ale zilei
ard în frunze și-n pleoape
O ultimă zăpadă pe inimă
te-afunzi în mine, martie,
ploaia de îngeri încolțește-n carne
rănile mele-s ramuri de umbre
risipit, văzduhul rătăcește-n sânge
sticlos se sfarmă-n muguri verdele
moartea se furișează
desculță printre pietre,
să nu-i aud veșnicia cum zornăie.
Ce-a mai rămas în oglindă ?
Un vis alb al nopții
pe umerii copacilor răstignit,
o ultimă zăpadă din tăcerea mea.
—————————–
Alice PUIU
12 martie 2019
Pictură: Still Life. Interior, 1931 – Konstantin Somov