Formă a clipei
Te respir ca pe-o noapte,
strigăt de ancoră-nverzită-n țărână
Ochiul dinăuntrul meu
se-aprinde-ntr-o încleștare de semne,
iedera-n cercuri de seară șoptește
viscolește o iubire-n pătrate
în romburi scoicile țes vise
timp derivat în curcubeu
corăbii însingurate pe-o frunză
luna aruncă infinitul în fântână
năvălește tot câmpul pe fereastră,
pe-un rug de primăvară înnodat
cuvintele mă răstignesc
Mă-nchin ție, formă a clipei
—————————–
Alice PUIU
14 martie 2019
Pictură: Armand Guillaumin (French; Post-Impressionism, 1841-1927)