Vremea pe care o trăim este una a confuziei deliberat create. Oamenii au fost scoși din rosturile lor. Au fost scoși din rosturile lor ca urmare a dezvoltării tehnologice oarbe și a lăcomiei, declarată virtute și scop. Cei care controlează economic lumea, mai ales prin manipularea crudă a sistemului financiar, lucrează fără preget la răspândirea unei ideologii care să perpetueze actualele inegalități economice obscene. Pe de o parte se urmărește crearea unui “om nou”, rupt de credințele și tradiția înaintașilor lui, un om care să fie simplu număr biologic și pe de altă parte, se urmărește înlocuirea modului de gândire cu unul nou subordonat scopului prim menționat. Este ideologia “globalistă” al cărei scop este “societatea deschisă” în care s-ar garanta actualele inegalități dintre oameni și țări. Cum ziceam această înseamnă distrugerea modului de gândire și distrugerea Credinței și a Tradiției.
Atacul asupra Credinței este făcut în mai multe feluri.
Unul este grosolan, pur și simplu segmente ale populației și mai ales a celei tinere, sunt intoxicate cu relativism moral, indiferență spirituală, hedonism vulgar (droguri, pornografie, etc.). Cei copleșiți de acest fel de viață, evident, sunt ca și morți spiritual. Foarte aproape de această tactică se află și moda ‘ateismului”. Iar acest ateism este prezentat că o atitudine „realistă” și direct „științifică”. Asta în condițiile în care ateismul este tot o credință. Căci un ‘dumnezeu”, a cărui existenta ar putea fi “dovedită” sau “nedovedită”, nu ar fi mare lucru și categoric nu ar fi nici un fel de “dumnezeu”.
Dar există și o tactică “subțire”. O tactică adresată celor care au preocupări spirituale. Acestora li se spune că de fapt simplul fapt de a “crede” este suficient și că de fapt toate credințele au valoare egală. Este relativism religios haotic și de fapt anti creștinism pe față. Aici aflăm, ca vârf de lance, ”ecumenismul”, cel care propovăduiește că toate religiile sunt egale și trebuie să “dialogheze” și să “coopereze’. Iar cu aceasta ajungem la miezul problemei.
A crede în “ceva” nu înseamnă și a crede în ce trebuie. Lămurit spune asta Sf.Apostol Iacov în Epistola sa,2;19,”și demonii cred și tremură”. Ei știu bine că Dumnezeu este și tremură la gândul pedepsei ce I așteaptă la Judecată de obște. Același lucru îl spune și Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, în referire la modul în care recunoaștem duhurile bune de cele rele; ”În aceasta să cunoașteți duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturisește că Iisus Hristos a venit în trup este de la Dumnezeu / Și orice duh care nu mărturisește pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu ci este duhul lui antichrist” (Ioan I;4;2-3). Căci aceasta este dovadă creștinilor și aceasta este “piatra “ mărturisirii”.
Este mărturisirea lui Petru, ” Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui viu” (Matei 16,16) și solemna făgăduință,” pe această piatră voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.” (Matei 16;18) Iar aici nu este, așa cum încearcă să susțină Episcopia Romei (zis “biserica” romano-catolică), vorba de Petru (care înseamnă “pietricica”, ”chefa”) ci de “piatra” (de fapt corect tradus, ”stâncă”) mărturisirii lui. Este “piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului” (Matei 21,42) și mai departe, ”cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi” (Matei 21,44.). Dincolo de aceasta nu este nici un dialog de purtat, sau crezi cele spuse sau nu. Dar vai de cei care nu vor crede. Iar la asta se adaugă un lucru esențial, Iisus vorbește de Biserica. Iar Biserica nu este o instituție, este Trupul Mistic al lui Iisus, comunitatea tuturor celor bine credincioși.
Credința creștină este trăirea și învățătura despre și întru mântuire, despre calea împăcării cu Dumnezeu și aflarea drumului spre viața de veci alături de Dumnezeu.
Prin propriile lui puteri, după alungarea sa din Rai, omul nu putea să se reîntoarcă la Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a luat asupra sa aceasta. Prin dezvăluiri făcute unor oameni aleși și cu viață îmbunătățită, proorocii, oameni însuflețiți de Duhul Sfânt, Dumnezeu a început să se dezvăluie pe sine și să arate oamenilor drumul de urmat către întoarcerea în Rai. Iar la plinirea vremilor Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat din Duhul Sfânt și Fecioara Maria, s-a făcut om și a lăsat prin învățătura Sa și cea lăsată Sfinților Apostoli tot ce este de lipsă spre mântuire.
Celor care mărturisesc dreapta credință; deci sunt membrii ai Bisericii Ortodoxe, le este făgăduită de Dumnezeu mântuirea. Nu sunt deja mântuiți. Ca să primească mântuirea făgăduită creștinul ortodox trebuie să împlinească și poruncile care s-au dat odată cu făgăduința. În privința asta nu poate exista îndoială.
Adevărurile de credință Ortodoxe au fost așezate de Mântuitorul, și continuate de învățăura Apostolilor, a Sfinților Părinți și prin tot ce este numit, Sfânta Tradiție, care este lucrarea Sfântului Duh în Biserica, în trupul mistic al Mântuitorului.
Adevărurile despre Credință au fost așezate de cele șapte Concilii Ecumenice,Soboarele a toată lumea,singurele cu adevărat “a toate lumea”. Aceste soboare în care oameni sfinți s-au adunat și sub însuflețirea Duhului Sfânt au arătat care este cu adevărat Mărturisirea de Credință (Crezul), care este natura Mântuitorului,Dumnezeu adevărat și Om adevărat, într-un singur ipostas (persoană) cu două naturi și două voințe neamestecate, care este rațiunea pentru care ne închinăm lui Dumnezeu și cinstim icoanele sfinților și rămășițele lor pământești, sfintele moaște.
În superba și desăvârșita sa integritate învățătura Ortodoxă, lipsită de orice fel de contrazicere internă, este și nespus de frumoasă. Iar trăirea ei autentică umple sufletul de o bucurie și pace care nu pot fi decât de la Dumnezeu.
Ortodoxia nu a adăugat și nu a lăsat din Sfânta Tradiție nimica (așa cum au făcut urmașii Episcopatului Romei (așa zișii Romano-Catolici) sau, mult mai rău și mai rudimentar sărmanii “protestanți” și derivatele lor). Dar acest lucru nu trebuie să îi facă pe Dreptmăritori semeți.
Ca Ortodocși avem doar obligații. Îndreptățirea nu este a noastră, este a credinței noastre. Avem obligația să ne rugăm pentru strămoșii noștri, care cu multe jertfe au adus credința până la noi. Să ne rugăm pentru cei rătăciți și amăgiți care se împleticesc fără direcție. Și mai ales să ne rugăm pentru sporirea harului fără de care nimic nu suntem. În vorbele Patriarhului Iustinian: ”să ne rugăm pentru cei care nu știu să se roage și mai ales pentru cei care nu s-au rugat niciodată. ”Iar la acestea mai trebuie adăugat un lucru.
Noi știm care este calea spre mântuire dar nu știm ce se va întâmplă cu cei care nu stau sub pavăza Bisericii Ortodoxe. Ce va fi cu ei doar Bunul Dumnezeu știe. Poate și dintre ei se vor mântui iar, care se vor mântui se află, sub un semn tainic, într-o relație cu Biserica Dreptmăritoare. În cuvintele Episcopului Kallistos Ware, ”noi știm unde este Biserica dar nu știm unde nu este. ”Ca Ortodocși trebuie să avem milă și înțelegere pentru cei rătăciți, cei amăgiți de învățături și teorii false și sărace în înțelegere (cum ar fi penibila ‘Sola Scriptura”). Dar nu putem să ne abatem de la învățătura cea dreapta, căci fiecare literă a fost câștigata și stropită cu sângele martirilor și mărturisitorilor. Mai trebuie să înțelegem bine un lucru.
Faptul că suntem Ortodocși și avem învățătura cea dreapta, teologia cea bună, nu ne asigură mântuirea. Poți avea teologie bună și cu ea te poți coborî direct în iad. Pe lângă învățătură este absolut necesară TRĂIRE, ”în duh și adevăr”, este necesar să stăm pe “cale” adică să stăm în “Adevărul, Calea și Viața”. Prin urmare, fără șovăire, să “stăm bine, să stăm cu frică” sub pavăza de nebiruit a Bisericii Ortodoxe,Bisericii Pravoslavnice, Bisericii Dreptmăritoare, ”una, sfântă, sobornicească și apostolească”.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, USA
11 noiembrie, 2018