Existența umană poate fi rezumată că fiind un șir permanent de opțiuni, de alegeri, între bine și rău, între drept și nedrept. Aceste opțiuni, alegeri, sunt făcute în vâltoarea existenței zilnice, cu necazurile ei, cu suișurile și coborâșurile ei, cu perioadele ei de plictiseală. Totuși nevoia de a face opțiuni nu poate fi înlăturată, este un dat. În acest context este bine să ne reamintim despre condiția omenească și că este una căzută și prin urmare imperfectă și înclinată să facă greșeli, unele de voie și altele fără de voie. Este iarăși bine să ne aducem aminte că toate înjghebările omenești și toate alcătuirile omenești sunt nedesăvârșite și că singura cale sigură de a evita complicitatea la rău este de a fi întotdeauna de partea celor slabi și săraci. Doar stând de partea celor care « pierd » vom fi siguri că nu adăugăm la răul zilei. Să te opui sau minimal să nu contribui la rău, este formă de vitejie și fermitate morală.
Complexitatea acestei situații este încă mai mare dat fiind faptul că întâmplările vieții omenești nu se petrec în vid sau „în principiu”; aceste întâmplări sunt concrete și întotdeauna personale și, datorită acestor împrejurări, obligația de a face opțiuni este încă mai imediată. Prin urmare ar trebui să fie limpede că responsabilitatea acelora aflați în poziția de a lua decizii ,care afectează un număr mare de persoane,cei care se fălesc a fi „cei ce tună și fulgeră”, responsabilitatea lor este covârșitoare. Dar totodată aceasta nu înseamnă că responsabilitatea celor „de jos” nu există și, mai vârtos în clipele grele când decizii importante trebuiesc luate.
Istoria are propria ei direcție și nimeni nu îi poate schimbă curgerea. Conducătorii și cei aflați ‘la putere” vor fi pomeniți ca „buni” numai în măsură în care simt și urmează cursul istoriei. Conducătorii sau instituțiile care își închipuie că pot manipula „poporul” sau direcția istorică sunt sortiți ca iute să afle că ei gândesc anapoda. În fapt conducătorii și instituțiile care încearcă să se opună direcției istorice întotdeauna dispar că un vis urât. Ceea ce trebuie însă reținut este că în momentele de criză,în momentele de „definiție” toți cei care au o părere trebuie să o rostească, măcar sub forma alăturării afective la ceea ce este bun și la refuzul de a sta complice răului. Trebuie mereu să ne aducem aminte că toți și fiecare vom fi judecați nu numai pentru răul sau binele pe care l-am făcut, dar și pentru binele pe care am fi putut să îl facem și nu l-am făcut. Nu există iertare pentru tăcere!
Nu există iertare pentru tăcere mai ales azi când miza luptei este identitatea persoanei și „locului” sau anonimatul degradant al „individului”, simplu număr socio-economic, sau prostul gust al „globalismului”. Este opțiunea între Tradiție, Credință, Neam și Familie și între « globalism », »sorosism », »familia alternativă »,și « demonism ». Fiecare și toți trebuie să facem această alegere și pentru ea vom da sama și în lumea asta și în cea care va să fie. Atitudinea de așteptare, de stat pe gard, și în două luntre, deci lașitatea morală, starea « căldicică » sunt jalnice, mai ales când o singură vorba, rostită bine și la vreme, poate schimba stări. Iar a te exprima înseamnă și curajul de a înfrunta « modă ». Curajul de a afirmă că o acțiune, ordonată prin « pronunciamentum » al unor Organizații, așa zis, »ne guvernamentale, nu este ceva căreia trebuie să te supui. Mai degrabă este ceva căruia trebuie să te opui. Mă gândesc la modul brutal și provocator în care administrația Johannes a interzis pelerinajele, simboluri ale unității de « limba și lege », de la Sf.Parascheva și de la Sfântul Dimitrie Basarabov. La modul în care, aceiași administrație, atacă fățiș, vulgar, Patriarhia Ortodoxă Română. În același context cu groază și revulsie am văzut modul în care troglodiți, spălați la creier și satanizați, au început să rostească formulele demonice; »spitale nu Biserici » sau »nu ne închinăm la ciolane ». La Pitești, în timpul « reeducării », au fost studenți care au preferat să piară în groaznice torturi decât să rostească asemenea blasfemii. Oare ce soarta în aștepta pe nefericiții care azi rostesc aceste orori ?
Mai ales trebuie condamnată tăcerea care înconjoară opțiunile politice. Iarăși mă gândesc la modul în care o parte dintre Români se sinucid național votând ca Primari agenți străini de cea mai penibilă calitate și la modul în care sunt gata să își dea votul unei vespasiane politice: USR-PLUS. Copleșiți de cea mai sinistră iluzie a capitalismului sălbatec, iluzia « alegerilor », uită marea problema a zilei.
Este atâta de limpede că divizarea societăților în « bogați » și « săraci,a lumii întregi între « bogați » și « săraci », această divizare este azi obscenă. O minimală redistribuire este necesară și această înseamnă o politică de « stânga », o politică social-creștină. »Dreapta » nătângă, globalist acaparatoare este o fundătură și un pericol existențiala. OGN-urile, care TOATE sunt finanțate de promotori ai « globalismului, nu sunt o soluție, ele sunt o cursă și una care lucrează pentru oricine și mai puțin interesele Neamului Românesc. Să nu cădem în această cursa și să spunem lucrurilor pe nume. De multe ori păcătuim prin vorbire deșartă dar, să nu ne amăgim, ne putem pierde sufletele și atunci când practicăm o tăcere deșartă.
Cei care au o părere și opțiune ar trebui să le exprime, repet, măcar prin sentimente și refuz de a se alătură răului care, în cazul de față, este subminarea Neamului, unității de « limbă și lege », și ar trebui să nu uite că, întotdeauna, „qui tacet consentit”, cel care tace este de acord.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA