Casa Boldea din satul Borlovenii-Vechi, Valea Almăjului, Banat, casa străbunilor mei materni, este un modest dar plin de merit simbol de continuitate românească, într-o istorie chinuită de prea multe și prea dese întreruperi și fracturări, unele cu rost și cele mai multe fără.
Casa are o existența de peste două sute de ani, a suferit transformări dar ele nu i-au atins ori preschimbat nici forma esențială și nici duhul. Ea este rezultatul trudei încăpătânate o multor generații și a multor oameni remarcabili, fruntași sătești și provinciali.
Începută la mijlocul vecului al XVIII-lea, când rânduiala ‘grănicerească” s-a impus, începuturile casei sunt legate de un înaintaș, Șerban Boldea, care avusese sălașul în zona Sfârleac, cam la zece kilometrii de actual vatră a satului. Populatia Borloveniului, așezată în cătune și crânguri răspândite pe tot hotarul satului, a fost adunată de autoritățile imperial, atunci când s-a format regimentul de granița, și așezata în actuala vatra a satului, al cărei plan, aceleași autorități le-au hotărât. ”Casa Boldea” a primit numărul matricol grăniceresc 44 și este așezată pe latura de răsărit a satului, având în spate un întreg deal, ’crac”, pe care l-a stăpânit și continuă să îl stăpânească și azi, ”cracul Boldea”. Urmași ai lui Șerban Boldeau au fost: Savel, căzut în luptele de la Arcole cu Naploleon, apoi Toma și fiul lui învățătorul Pavel. Ei au mărit avutul familiei și au consolidat poziția familiei în ierarhia satului. Casa a intrat într-o faza de radicală înnoire și a căpătat forma de azi, prin eforturile Protopopului Pavel Boldea și apoi ale fiului sau Colonelul K.u.K(cesaro-craiesc) Romulus Boldea, bunicul meu matern.
În una dintre încăperile casei, ”soba din vale”, pe peretele dinspre sud, se păstrează două portrete mari, făcute după fotografii, în Bozovici prin 1890. Ele înfățișează pe învățătorul Pavel Boldea și pe soția lui Maria, născut Popisti, din Bozovici.
Pavel Boldea a fost primul intelectual din familia Boldea. El a urmat Seminarul din Caransebeș si din Biserica Alba (“secția” de învățători) care pregătea “cadrele didactice” pentru școlile din granița bănățeană. Este de menționat că atâta vreme cât a funcționat granița bănățeană (până în 1873) limbile de predare, în școlile elementare, erau română și germană.
Învățătorul Pavel Boldea (1840-1917) a fost o personalitate remarcabilă.
Era un om aspru, foarte strâns la mâna (se spune că își gonea caii ca să se gunoiască pe pământul lui), dornic să dea înainte material și social. El era un reprezentant al “elitei” românești din spațiul româno-banatic (care s-a arătat pe la mijlocul veacului al XIX-lea, nu ca o apariție explozivă ci ca rezultat al dezvoltării în masă a țărănimii românești din acel spațiu românesc), care s-a caracterizat prin calitățile excepționale ale membrilor ei (erau selecționați dintre cei mai buni) și ale cărei caracteristici esențiale erau: naționalismul tradiționalist, Ortodoxism intransigent și legătură caldă cu fratele rămas la “coasă” (deci un naționalism esențial și necesar democratic). Învățătorul Pavel Boldea a fost un gospodar foarte bun dar a fost și un învățător foarte bun. În conferințele anuale ale învățătorilor din “granița” și care se țineau în Caransebeș, el mereu făcea intervenții care erau benefice învățământului din zonă. Soția lui, Maria născută Popisti, i-a ținut vrednică companie, născându-i mulți și buni copii (între ei a fost fiul cel mare, tot Pavel numit, care avea să facă o strălucită carieră că Preot și Protopop militar, ajungând în cele mai înalte cercuri sociale inclusiv la Curtea Imperială). În sat era cunoscută sub numele de “jupâneasă”, probabil o rămășiță din apelațiunile din vremea cneziala. Cei doi au făcut în 1915 o donație specială pentru Biserica din Borloveni. Acea donație stabilea un un asezamant, “Pavel și Maria Boldea”. Veniturile din acea donație trebuiau folosite pentru a finanța “banda”(orchestra) satului.
Cele două portrete, de care am amintit, sunt mari (cam 1 ½ m/1m) și sunt puse în foarte frumoase rame de culoare galben-aurie.
Pavel Boldea are o ținută solemnă, pentru “eternitate” și etalează clar rigiditatea și morga ardealo-banatica. Avea fruntea înalta, cu un par tăiat scurt și cărunt, față ascuțită și nasul proeminent, mustață categorică și ochii pătrunzători, iscoditori și severi. Purta un costum închis la culoare, cu vestă până spre gât, cu guler înalt și tare. În mâna dreaptă ține bastonul și pălăria.
Nevasta lui, “jupâneasa” , avea o față tipic “almajana”. Nu era neapărat frumoasă dar etala multă personalitate. Față îi era mai degrabă lată dar având un nas ascuțit și buze foarte subțiri. Trebuie că a fost o femeie foarte autoritară și nu obligatoriu bună. Era îmbrăcată într-un amestec fericit și cu gust de port bănățean și “nemțesc”.
Pe cap avea broboadă și pe frunte îi cădea o cordeluța brodată, prelungire de la cea care îi susținea părul. Bluza era cu frumoase broderii și cu mâneci largi strânse cu panglici în jurul coatelor. Peste bluză purta un suman din postav albastru, ”de Flandra”, cu broderii la umeri, buzunare și margini. Peste fustele largi, albe purta șorț amplu, albastru. În mâna stânga ținea cartea de rugăciune care avea, ca semn de carte, o panglică tricoloră (roșu, galben și albastru). Acest semn de carte în chip clar declara sentimentele românești fără echivoc ale celor doi răstrăbunici.
Sunt două portrete frumoase și care, prin vechime, capătă valoare artistică și sentimentală tot mai mare.
Remarcabil este și faptul că trăsăturile, ”fetele”, celor doi s-au reflectat și repetat, cu scurgerea vremii, pe fețele copiilor lor, nepoților lor, strănepoților, răstrănepoților,etc. În atari condiții, de multe ori, te poți întreba dacă în casa Boldea sunt urmașii lor sau, poate, chiar ei, cei doi răstrăbunici, nu au părăsit-o niciodată.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA
3 iulie 2020