Alexandru NEMOIANU: Importanța fiecărei persoane

În “Facerea”, din Sfânta Scriptură, fiecare zi a creației se încheie prin formula: ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Era concluzia fiecărei zi din ciclul Creației și ea se referea la întreg și la părțile lui. Întreaga Creație, de la început și până la sfârșit, a fost făcută de Dumnezeu , ”și a văzut Dumnezeu că este bine”. Nu sunt multe comentarii sau adăugiri de făcut. Acestea sunt afirmații categorice, de importanță cosmică și vorbesc de stări care sunt de neclintit.
Este vorba aici de întreaga Creație, un tot complex și unitar, minunat în sine, minunat în lucrarea lui, minunat în cele ce îl alcătuiesc.
În acest întreg fiecare parte componenta este la rândul ei alcătuită “bine” și având rol unic în manifestarea, din nou, a întregului. Nu există părți “mai importante” și părți “mai puțin importante”, și nu există de fel părți inutile. Fiecare parte este unică și cu rol unic, originală, vie, cu rost. Iar peste aceasta mai este o împrejurare, și ea este frumusețea. Nu este o frumusețe circumstanțiala sau trecătoare, este o frumusețe așezată din adins și cu o generozitate copleșitoare. Marele scriitor german Ernst Junger care, între altele, a fost și un celebru entomolog și descoperitor al câtorva specii, spunea că peste nouăzeci la sută din “creație” este pur și simplu frumusețe de dragul frumuseții, fără urmă de scop utilitar. În aceasta putem vedea poate cea mai elocventă dovadă a faptului că lumea a fost “creată” de un Creator bun și iubitor. Dacă “evoluția” ar fi obârșia lucrurilor această frumusețe, această abundență de frumusețe, o contrazice și ar fi trebuit să îi fie antitetică, contrară. Dacă “evoluția” ar fi cauza existenței atunci dezvoltarea ar fi trebuit să fie făcută strict “utilitar”, ar fi trebuit să se dezvolte si sa rămână dominanta doar cele cu folos practice. Ori nu este așa.
Întreaga Creație este învăluită în frumusețe, de la monumentalitatea munților și oceanelor și până la cea mai gingașă gâză sau floarea de păpădie.Toate sunt acoperite de o frumsețe care se înnoiește clipă de clipă, se schimbă, se adăugește, se combină, îmbată și farmecă. Efectiv nu este necesară multă imaginație că să vezi în ‘tot” urmele unui Creator fără egal.
Dar încă mai tulburătoare este legătură dintre părțile care alcătuiesc minunea din jurul nostru.
Niciuna dintre părți nu poate exista “în sine”, fără alăturarea la întreg și întregul nu poate fi desăvârșit în lipsa, fie și uneia, dintre părți. Este îndeajuns să ne uităm la trupurile noastre. Este suficientă a alergie, o durere de dinte sau cine mai știe ce hiba minoră, ca întregul trup să sufere și să nu mai funcționeze deplin. În același timp cât de mișcător este modul în care, la un accident, părțile se ajută între ele, se “compensează”. Iar în trupul social nu este altfel. Diferența este însă în faptul că oamenii sau, mai exact ‘omul”, nu sunt doar realități biologice, sunt mai ales realități morale. Realități chemate să reflecte cele din jurul lor, să le înțeleagă și definească, sub starea de “bine” sau “rău”, ca realități morale, să contribuie la prosperitatea lor și mai ales să recunoască, atât cu dragoste cât și cu venerație, că sunt “lucrul” mâinilor Dumnezeiești. În momentul și numai în măsura în care această trăire morală există și oamenii și Creația vor fi la adăpost de catastrofe.

Marile planuri de distrugere și anulare a oamenilor nu pot izbuti decât atunci când au loc transformări abisale în lumea morală, când dimensiunea morală de care pomeneam este anulată. Pentru a putea trece la distrugeri în masă, fie prin ucideri, fie prin reducerea oamenilor la existența biologică, vegetativă, fără rost, este nevoie ca valoarea metafizică a “persoanei” să dispară. Iar aceasta distrugere este realizată de forțele răului în diferite chipuri.
Fie prin distrugere fizică, războaie fără rost, genocide, fie prin lagăre, teroare, regim de persecuție de “plumb”, gen “cheka”, ”Gestapo”, ”guantanamo”. Dar încă mai distrugător se arată modalitatea de anihilare a valorii “persoanei” prin “îndoctrinare”, prin intoxicarea de “scenă”.
Este vorba de răspândirea tuturor otrăvurilor iluzorii, droguri, erotism, cultul violenței. Este contra cultura răspândită prin “globalism”, Organizații Ne Guvernamentale, ”sorosism”. Otrăvuri care cuprind paturi largi și foarte mulți tineri. Iar această lucrare diabolică este făcută prin sistematica distrugere și demonizare a stărilor organice, a stărilor firești. Așa sunt atacate Credința, Neamul, familia, satele. ”Persoana” trebuie să fie izolată, rătăcită, disperată și deci preschimbată în număr socio-biologic, în “individ”. Iar aici vedem cum, miraculos, și această împrejurare a fost prevăzută în Scripturi. Învățătura de Dreaptă Credință nu a încetat să vorbească despre importanța “persoanei”, despre caracterul ei indestructibil și despre responsabilitatea ei la nivelul “întregului.”
Toate credințele tradiționale au vorbit despre importanța “persoanei”, a celui “drept’. La Români este cunoscută legenda “blajinilor” a celor care prin viață evlavioasă și prin rugăciune țin lumea în ființă. O la fel de frumoasă credință există în iudaismul rabinic. Este vorba de legenda”lamed vovncilor”. A celor treizeci și șase de ‘drepți” care, fără să se cunoască între ei, prin comportamentul și rugăciunea lor țin lumea în existența.
În cazul Sodomei, cetate a cărei stare morală era atâta de asemănătoare cu cea pe care o trăim, Domnul se arată gata să o cruțe dacă în interiorul ei vor mai fi fost zece “drepți”. Doar zece oameni trăind “drept”, având verticalitate morală, puteau salva cetatea. Vedem aici afirmata importanță colosală a fiecărei “persoane”. O singură “persoană” , cu viață “dreapta”, poate chezășui pentru milioane. Nu este altfel azi. Asumarea responsabilității personale, fără a privi spre dreapta sau stânga, poate mântui lumea. Cine sunt acești “drepți ? Nu putem ști. Dar știm că fiecare persoană poate fi un drept. Și iarăși știm că acești drepți sunt cei care dau sfat bun și de folos, sunt cei care mângâie și alina suferință, sunt cei care apară pe cel în nevoie, sunt cei plini de milă. Sunt cei mai buni dintre noi și pentru ei Dumnezeu ne mai ține în ființă.

–––––––––––––

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

2 mai,  2018