Sfințirea crucii memoriale de la „Leu”, în hotarul satului Borlovenii-Vechi din Valea Almăjului, are o dublă importanță.
În primul rând monumentul, crucea comemorativă, este așezat acolo unde s-a găsit vatra inițială a satului, a comunității. Pe un pinten înfipt în curbura Nerganului, pinten care apoi urca și se contopea cu dealurile și depresiunea ” Vlașca „. Acolo, înconjurați de pădure , râu și deal, locuitorii aveau pavăză naturală și tihna de a își duce viața în rosturile ei milenare.
Căci această comunitate are rădăcini milenare. Urme arheologice dovedesc viețuirea neîntreruptă din vremea „pietrei șlefluite”, mileniul al III – lea i.d.H și apoi din vremea epocii bronzului, a fierului și a Dacilor și până în ziua de azi.
Se poate spune, cu drept cuvânt, că vatra Borloveniului este din totdeauna.
Monumentul sfințit la „Leu” amintește deci această impresionantă realitate istorică. Dar acest monument are o semnificație încă mai importantă. El nu este un memorial, o simplă aducere aminte. Acest monument înseamnă mai ales marcarea unui tărâm duhovnicesc. Un tărâm spiritual care este veșnic: ieri, azi, întotdeauna.
Crucea de la „Leu” arată că istoria și comunitatea Borloveniului s-au făcut și s-au păstrat prin credință și încă mai exact prin Dreapta Credință, prin Ortodoxie.
Căci locuitorii au fost de la începutul mileniului nostru Drept Măritori, Ortodocși; toți, până la unul.
Monumentul de la „Leu”, sfințirea lui, arată că hotarul comunității nu este doar cel văzut, este și cel nevăzut. Hotarul Borloveniului este pământ, apă, pădure dar parte a întregii creații și deschidere către Rai. Un hotar care trebuie aparat, menținut, cinstit cu dragoste și devotament. Frumusețea acestui hotar si a acestui loc este colosala. Fără nici o urmă de exagerare se poate afirma că în acest hotar se afla unul dintre cele mai frumoase locuri din lume. Orice încercare de a distruge această frumusețe fără egal este deopotriva o crima fizica și una morala. Cel care, ar distruge asemenea loc sau ar promova distrugerea lui, sunt ferm convins ca va fi blestemat și în lumea asta și în cea de dincolo!
În vremile trecute, în tradiția românească, există obiceiul că acolo unde erau pietrele de hotar să fie aduși, periodic, copiii și să fie atinși cu vergile ca, „printre lacrimi”, să țină minte unde stă dreptul comunității. Așa și monumental de la „Leu” trebuie să amintească despre trecutul Borloveniului, despre faptul că acest trecut a fost cu putință și rămâne făgăduință pentru viitor, prin stăruința în Dreapta Credință, în Ortodoxie, cea care ne face și oameni de omenie dar care, mai ales, cu voia lui Dumnezeu, ne poate face și cetățeni ai Raiului.
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA