Este un truism, dar trebuie repetat că toți și fiecare putem vedea stări rele, stări negative, în jurul nostru. Problema “răului” în lume a fost dezbătută în felurite chipuri. Dar cel mai adesea aceste filozofari și speculații în jurul”problemei răului”, nu au făcut decât să complice lucrurile și să producă o stare de neputință. Pentru Biserică (și înțeleg prin asta Biserica Ortodoxă, singura adevărată) nu speculația în jurul răului este de interes,esențială este combaterea răului. Iar acest lucru trebuie să îl facă toți, adică fiecare. Să nu ne avântam în generalizări și recomandări, mai degrabă să ne străduim să combatem propriul rău, răul care ne stăpânește și care, cel mai adesea, înseamnă patimile noastre.
În lipsa lui Dumnezeu, ”omul” devine un obsedat de sine însuși,un auto-idol și jalnicele lui utopii îl distrug antropologic. În esență, prin pierderea Duhului Sfânt, nici măcar nu mai este o ființă omenească. Devine o entitate stăpânită de porniri anarhice,dezordonate, dorințe distrugătoare și care în final devin patimi. Orice pasiune, devenită patimă, poartă în sine sămânța morții trupești și sufletești, căci duhul discernământului, capacității de a deosebi binele de rău, dispare. Stările pasionale sunt instigate și îmboldite de ispitele celui rău. Iar aceste ispite, care devin tot mai brutale, mai crude, în final distrug.
În adâncul oricărei stări pasionale, de patimă: ambiție, erotism, jocuri, narcotice, se află un mecanism simplist al posesiunii care, odată analizat, uluiește prin conținutul sau repetitiv și finalmente plictisitor. Pentru a menține tensiunea patimii, a pasiunii, ”doza” trebuie mereu mărită și în final aceasta generează moarte sufletească, trupească sau, în cazurile extreme, sinucidere.
Dar atunci când suntem confruntați cu patimi trebuie să fim conștienți de un lucru. Nu necuratul se lupta cu noi, să nu ne trufim!, el doar încurajează dorințele noastre aberante.
Într-o apoftegmă din Pateric limpede ni se spune despre acest lucru: “A întrebat Avraam al lui Agafton pe avva Pimen, zicând: cum mă luptă dracii? Și i-a zis avva Pimen: pe tine te lupta dracii? Nu se lupta cu noi, câtă vreme facem voile noastre. Căci voile noastre s-au făcut draci, și ne silesc pe noi, ca să le împlinim. Iar dacă voiești să știi cu cine se lupta dracii, apoi află că se lupta cu Moise și cu cei asemenea lui.” Din acest text limpede trebuie să înțelegem că pentru a combate patimile este în primul rând necesar să ne autocontrolăm, să alungăm dorințele pătimașe, negative și apoi trebuie să înțelegem care sunt ispitele sugerate de către necuratul.
În lumea pe care o străbatem, între alte aberaţii mult vehiculate, o putem auzi şi pe cea tăgăduind existenţa și lucrarea necuratului. Pentru necuratul asta este o mare biruinţă, căci mai mare bucurie decât de a fi tăgăduit el nu are. Fiind duh şi esenţă a răului, negativitate pură, el doreşte starea de secreţie şi chiar tăgăduire. Dar asta nu schimbă realitatea că necuratul există, lucrează în voie şi răneşte în masă.
Demonii sunt duhuri căzute,îngeri căzuţi. ”Prinţul” lor, Lucifer, prin duh de mândrie s-a dorit pe sine asemenea lui Dumnezeu şi, cum îngerii comunică prin gânduri, acest gând al lui Lucifer a fost instantaneu cunoscut. Parte din îngeri s-au împărtăşit cu Lucifer şi au fost zvârliţi în Iad. Atunci Mai Marele Voievod al Îngerilor a rostit, “Michael”, ”nimeni nu este ca El” şi a adăugat “să stăm bine,să stăm cu frică”. Această sabie de foc stă şi azi în mâinile Marelui Voievod al cetelor îngereşti Michael, cel care ne va duce la Rai de vom fi vrednici.
Căzut, Lucifer, cel ce fusese prinţul dimineţii, a devenit “satana”, în ebraică,”cel care dezbină”, iar asociaţii lui “diabolos”, în greacă, ”cei care calomniază”, ”cei care mint” În interiorul lor există o ierarhie şi cete specializate: în desfrâu, beţie, ucidere, furt şi aşa mai departe. Tot acolo sunt şi “demonii teologi” (arhiconi), cei care ştiu Scripturile mai bine că oricine şi care ştiu să însele pe cei mândrii. Aşa au apărut religiile aberante, sectele şi cultele, aşa au apărut ereziile şi ateismul. Toate, un adevărat cancer pe trupul omenirii. Demonii schimonosesc lucrurile şi de aceea sunt numiţi “cel viclean”. Căci viclenia este încă mai nocivă decât răul vădit.
Scopul lor, de a înşela pe oameni şi a- i trage în abis, este datorat dorinţei demente de a mâhni pe Dumnezeu, a cărui dragoste de oameni ei o ştiu. O fac şi din invidie, căci ştiu ce au pierdut şi ştiu şi ce pot câştiga oamenii ascultând de Dumnezeu şi de Biserica Lui Dreptmaritoare. Pe cei pe care îi stăpânesc, demonii îi urăsc la fel de înverşunat şi îi batjocoresc. Necuratul scrâşneşte de bucurie la gândul chinului ce îi aşteaptă pe cei căzuţi în stăpânirea lor. Dar în privinţa lucrării lor trebuie spus că ea este de fapt o “neputicioasa îndrăznire”. Demonii nu pot să îi silească pe oameni, îi pot doar ispiti. Depinde de libera voie a fiecărui om de a primi sau respinge ispita. Iar respingerea se face mai ales prin smerenie, rugăciune, semnul Sfintei Cruci, şi ajutorul lui Dumnezeu. Aici trebuie făcută o foarte importantă precizare.
Noi nu ştim care este relaţia dintre Dumnezeu şi necuratul. Cel mai bine vedem asta din misteriosul text al “Cărţii lui Iov”. Este o taină care nu este pentru oameni să o afle. Nu le este spusă şi deci nu le este de folos. Dar ştim sigur că ni se spune poruncitor să îl respingem şi să nu îi ascultăm şoaptele, şoaptele “ucigaşului de oameni şi tată al minciunilor”.
Manifestările răului diabolic sunt trei: parazitismul; răul nu are stare “în sine” este doar absenţa a binelui; imposture: schimonosirea, falsificarea înţelesurilor, spre exemplu egalitatea cu egalitarismul, şi parodia: încercarea de a imită pe Dumnezeu, de a crea un “plan” alternativ, gen “turnul Babel” sau “globalismul”. Un exemplu ilustrativ ar fi diferenţa dintre “ghicit” (care este de la necuratul) şi profeţie Dumnezeiască. ”Ghicitul” este răspuns la curiozităţi, triviale şi nocive, profeţia se referă la planul mântuirii în veşnicie.
Fiind “tatăl al minciunii” cu necuratul nu se discută şi mai ales, nu se “speculează” aspect ale răului. Intrând în asemenea dialog devenim, cu voie sau fără, complici şi, mai devreme sau mai târziu, demonizaţi. Iar aici se vădește rolul distrugător al acelora care încurajează aberațiile și abominatiile de comportament social. Al acelora care, azi, promovează sodomia, pedofilia, secularismul vulgar și mai nou, direct incestul. Toti cei care promoveaza aceste mari caderi sunt complici ai necuratului. Aceștia sunt cei prin care vin în lume smintelile. Cât de gravă este acțiunea celor prin care vin smintelile în lume limpede ni se spune: “Și a zis către ucenicii Săi: Cu neputință este să nu vină smintelile, dar vai aceluia prin care ele vin!/Mai de folos i-ar fi dacă I s-ar lega de gât o piatră de moară și ar fi aruncat în mare, decât să smintească pe unul din aceștia mici”(Luca 17,1-2)
Acestora nu trebuie să le dăm urmă de atenție. Fiind unelte ale necuratului cu ei nu se discută sub nici o circumstanță. Lor le aparține “întunericul cel din afară”.
Iar noua deajuns ne va fi să ascultăm de Maica noastră; Biserica Ortodoxă, cea care a păzit integritatea spirituală și fizică a Neamului Românesc întotdeauna și care nu a dezamăgit NICIODATĂ!
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, USA
17 ianuarie 2020