În 1947, în deșertul Iudeeii, a avut loc o descoperire epocală. Câțiva beduini au aflat în peșterile din jurul “Mării Moarte”, vase în formă de urne care păstrau în interior suluri de pergament. Ei le-au vândut cu preț derizoriu la vânători de antichități și de acolo, aceste pergamente au ajuns la specialiști. Cu uluire aceștia au văzut că era vorba de texte biblice foarte lungi și foarte clare și foarte bine păstrate. Interesul pentru asemenea documente a devenit enorm și la fel prețul lor a crescut mult. Aceasta a făcut că beduinii, care aflau pergamentele, să le taie în bucăți mici și să le vândă în fragmente. În urmă cercetărilor s-a stabilit că aceste documente au aparținut și au fost scrise de membrii ai sectei Essenienilor, care au viețuit în apropiere de Khirbet Qumran;acolo era centru Essenienilor.
Essenienii au fost o sectă iudaică foarte activă între 200 i.d Chr și 50 Ad.Despre ei informații esențiale aflăm în lucrarea istoricului iudeu, Josephus Flavius și, mai exact, în lucrarea lui, ”Bellum Judaicum” (Războiul Iudaic). Această lucrare a fost terminate în jur de 75 A.D și a fost dedicată descrierii războiul dintre Roma și Iudei, război încheiat cu distrugerea Ierusalimului, a Templului și trecerea Evreilor în deplină stăpânire romană.
Fiind un om foarte învățat Josephus Flavius a prezentat evenimentele care au premers războiului și a descries în detaliu comunitatea evreiască a acelei vremi și obiceiurile sale. Astfel aflăm informații despre secta Essenienilor.
Aceștia alcătuiau o sectă extrem de evlavioasă, duceau o viață comunitară strictă și în care toate bunurile erau în devălmășie. Erau smeriți, ascetici și foarte cucernici. În rândul lor existau patru trepte de “inițiere” și o mare ascultare pentru cei mai înaintați. Între altele aveau datoria să copieze textele biblice și cele privind regulile comunității. Ei erau însuflețiți de credință că venirea lui Messiah, Mântuitorul, este iminentă. Documentele erau scrise pe pergament și apoi puse în urne de pământ. În acest fel ele s-au păstrat aproape în stare perfectă până în ziua de azi.
Documentele au fost în custodia Iordaniei până în 1967 și de atunci sunt în custodia statului Israel. Documentele se află la “Muzeul Cărții” și sunt păstrate într-un bunker capabil să supraviețuiască unei lovituri atomice directe. În ce privește accesul la documente sau publicarea lor, au avut loc o serie de acțiuni bizare și oricum neconforme cu normele de publicare a documentelor istorice.
Este vorba de împrejurarea că, după ce au ajuns în posesia autorităților israeliene, aceste documente au fost ferite de ochii cercetătorilor, nu au mai putut fi copiate și s-a încercat chiar interzicerea publicării fotocopiilor existente sub cele mai bizare pretexte. Spre exemplu s-a invocate un “drept de proprietate intelectuală”, deși pergamentele sunt antice și majoritatea lor au fost descoperite mai înainte că ele să între în custodie israeliană. Este de menționat că această pretenție absurdă a fost sancționată de curți de judecată din Israel și, evident, de unele din Statele Unite. Dar, în ciuda acestor obiecții absurde, marea majoritate a textelor de la Marea Moartă au fost făcute publice și au fost studiate.
Există câteva lucruri esențiale.
În primul rând ele nu cuprind “știri” senzaționale, ”dezvăluiri” stridente și asemenea. Ele sunt texte biblice și de fapt cuprind aproape întregul Vechi Testament. Iar pentru aceasta sunt esențiale pentru studiul textului Bibliei și, mai exact, al Vechiului Testament.
După cum se știe există în circulație trei texte ale Vechiului Testament: Spetuaginta, Vulgata (traducerea făcută în latină de către Fericitul Hieronim și care cuprinde destule inexactități ) și Biblia Masoretică, ”evreiască”. Mai există și “variante” ale sectarilor (de tip “Biblia” Cornilescu la Români) dar care sunt fără valoare și de fapt maculatură.
Între cele trei forme principale există o remarcabilă consistentă a textului, deosebirile sunt mici. Totuși, Manuscrisele de la Marea Moartă, textul lor, este cel mai exact cuprins în Septuaginta (Vechiul Testament, tradus în greacă, la Alexandria, în veacul al ÎI-lea i.d .Chr.). Din diferențele de text, față de Manscrise, doar 5% sunt la Septuaginta și 95% în Biblia Masoretică, (Biblia Judaica). Aici trebuie menționat că Bibila Masoretică (evreiască) este cea mai nouă dintre cele existente și a fost definitivată abea în veacul al X-lea D.Chr. Iar diferențele de text de care pomeneam sunt concentrate în pasajele mesianice din Profeția lui Isaia. Respectiv, Septuaginta spune “se va naște dintr-o fecioara”, iar textul mazoretic spune “se va naște dintr-o tânăra femeie”; diferență esențială. De ce vor fi schimbat scribii acest text în veacul X d.Chr. rămâne ușor, sau “greu”, de înțeles în funcție de credința pe care o avem. Oricum ce trebuie bine înțeles este faptul că textul din Septuaginta, care este cel al Vechiului Testament aprobat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Române (și care este cel al tuturor Bibliilor Ortodoxe), este cel care este identic cu al Manuscriselor de la Marea Moartă și deci autentic.
Biblia mazoretica (evreiască) este o apariție aproximativ nouă și deci textul ei este cel mai relativ. Repet, schimbările făcute în acest text, față de Septuaginta și Manuscrisele de la Marea Moartă, au avut loc în veacul al X_lea. Toate încercările, disperate, făcute de autoritățile israeliene de a dovedi o continuitate a copiștilor textelor sacre si deci de a da textului mazoretic vechime, au eșuat. Textele sacre iudaice anterioare veacului X erau copiate la Tiberias, dar această actvitate a încetat în veacul al VIII-lea, deci două sute de ani mai înainte de apariția Bibliei iduaice, textul mazoretic. Este ușor de înțeles de ce mulți cercetători consideră că modificările de text pomenite, referitor la profețiile mesianice, au fost deliberate si, mai clar, anti creștine.
Un lucru extrem de semnificativ este faptul că documentele de la Marea Moartă dovedesc că termenii și conceptele întâlnite în Noul Testament provin din iudaism și erau cunoscute și circulate în iudaism în veacurile ÎI-I i.d.Chr. În unele dintre documentele de la Qumran se vorbește clar despre “Fiul lui Dumnezeu” și despre “Fiul celui Prea Înalt”. Au fost mulți cei care au susținut că acești termini și concepte sunt din afară iudaismului și prin urmare, creștinismul ar fi rezultatul unui amestec de credințe străine cu grupuri iudaice periferice. Dar documentele de la Qumran și dovezile pomenite anterior, dovedesc că religia creștină provine din iudaismul principal și este împlinirea lui. În alte cuvinte documentele de la Qumran dovedesc, fără putință de tăgadă, proveniența creștinismului din iudaismul principal și mai exact că religia creștină reprezintă împlinirea Scripturilor Vechiului Testament, într-un mod brusc și definitiv, la cumpăna veacurilor I i.d.Chr și I d.Chr, adică în vremea lui Iisus.
Dar mai presus de orice, documentele descoperite la Qumran demonstrează că timpul întoarcerii la credință, la Dreapta Credință, la Ortodoxie, la Dumnezeu cel viu, mărturisit în Sfânta Treime, nu s-a terminat. Acest adevăr trebuie proclamat încă mai vârtos, acum,când documentele de la Qumran vădesc că, “de vor tăcea aceștia, pietrele vor striga” (Luca,19;40).
——————————-
Alexandru NEMOIANU, istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, SUA
3 aprilie 2019