Poziţia Bisericii a fost şi este dintotdeauna clară şi fermă: orice copil este un minunat dar de la Dumnezeu, iar în pântecul femeii, din momentul conceperii, este o nouă persoană umană. Contestată de susţinătorii avortului, această poziţie a Bisericii se vrea trimisă la coşul istoriei, blamată, catalogată ca învechită, neadaptată la omul „nou”. Numai că blamata şi învechita poziţie a Bisericii este confirmată pe zi ce trece de explorările medicale care-i confirmă spusele: genetica demonstrează că în faza de dezvoltare numită a zigotului poate fi determinat sexul, culoarea părului sau a ochilor pruncului aflat în acest proces de dezvoltare. A considera omul în faza de dezvoltare zigotică mai puţin om e la fel de greşit ca a considera un copil de un an ,care încă nu poate merge singur, mai puţin copil decât unul de cinci ani, care aleargă prin curte. Care drept îţi dă voie să ucizi un copil aflat în fază embrionară? De ce nu îţi permite acelaşi drept să iei viaţa unuia de 3 ani, în raport cu unul de 8 ani? Dacă avortul este o simplă procedură, dacă prin avort nu ucidem, de ce orice femeie care trece printr-o astfel de experienţă rămâne traumatizată sufleteşte?… De ce vorbim de consiliere post-avort?
“Persoană” derivă din grecescul “prosopon” care însemnă:față,”mască” și mai ales,manifestarea conștientă a individului.În limba română acest termen,folosit des în scrierile religioase,s-a tradus prin “față” și încă mai exact prin “chip”.În vremea mai nouă vechea exprimare românească,de “chip” s-a înlocuit cu cea de “persoană”.Acea exprimare ,veche românească de “chip”,este cea mai exactă și care se potrivește Omului.
Omul este făcut după “chipul” și “asemănarea” lui Dumnezeu.
“Chipul” cuprinde caracteristicile date omului,din clipa zămislirii sale; putere contemplativă,putere rațională, putere duhovnicească, liber arbitru. Acestea sunt “date”, ”înnăscute” omului, așezate în el. Prin dezvoltarea lor, prin buna lor folosire, care continuă în veșnicie, omul poate dobândi, prin Har, ”asemănarea” cu Dumnezeu. Deci “chipul” este o stare potențială, iar “asemănarea” o stare care trebuie dobândită, cu Harul lui Dumnezeu, dar și cu strădania omului. În această înțelegere distrugerea “chipului” este ucidere și mai mult, crimă împotriva Duhului Sfânt. Căci trebuie să înțelegem foarte bine: nu există în întreaga creație o forță mai tare decât libera voință a ființelor înzestrate cu conștiința de sine și înțelegere duhovnicească. Folosirea spre rău a acestei voințe libere poate avea urmări devastatoare. Aici trebuie să vedem colosala importantă a fiecărei persoane, a fiecărui “chip”.
“Omul” nu este un număr socio-economic și nu este un “simplu” individ, parte a unui grup. Aceste criterii de recensământ se potrivesc celor care nu cuvântă.
“Omul” este o persoană, adică o ființă conștientă de dubla sa alcătuire, trup și suflet, și mai ales conștientă de faptul că existența sa este parte dintr-un plan desăvârșit și veșnic. Împrejurarea că un număr de oameni, număr ale cărui dimensiuni nu au nici o importantă, nu înțeleg sau nu iau în seama acest lucru este trist, dar fără consecințe privind ‘persoana”. Încă mai mult.
În ultimele veacuri cu furie, pe față și pe ascuns, grupuri de interes au căutat să scoată din înțelegerea oamenilor conștiința veșniciei sufletești. Acest lucru a fost făcut prin “teorii” dubioase și false în concluzii, prin minciună directă și prin promovarea unui materialism vulgar degradant. Este vorba de “barbarizarea” care se petrece pe trei dimensiuni: năvală troglodiților de jos în sus, domnia proștilor și trădarea oamenilor cumsecade, cum spunea Părintele Nicolae Steinhardt. Fenomene care sub acoperirea sinistrei ideologii a “globalizării” a căpătat dimensiuni endemice. Ce trebuie spus este că în momentul de față,la fel ca în tot cursul istoriei, ”persoana”, integritatea ei și sănătatea ei morală, a fost și a rămas singura garanție a normalității, prezente și viitoare. În mod concret asta înseamnă că fiecare “persoană” trebuie să fie conștientă că este înzestrată cu libertate, cu liber arbitru, cu puterea și obligația de a alege, în permanență, între “bine” și “rău’. Această alegere trebuie făcută fiind conștienți că sufletul este veșnic dar așezarea lui în veșnicie va fi făcută conform cu “opțiunile” din această viață pamânteasca, scurtă și repede trecătoare. În mod limpede ni se arată importanța și valoarea ‘persoanei” în convorbirea ce o are Dumnezeu cu Avraam la stejarul din Mamvri. Hotărât să distrugă Sodoma, pentru starea ei de păcătoșenie, pentru abominațiile ce se petreceau acolo (abominații identice acelora care se petrec în cetățile noastre azi). Domnul se arată gata să o cruțe dacă în cuprinsul ei vor fi fiind “zece drepți”. (Facerea,18;32). În aceasta vedem, cum ziceam, colosala importanță a “persoanei”și mai exact, a “persoanei” care viețuiește “drept’. Căci puterea de contagiune a “binelui” este colosală. Nimic nu poate fi mai mântuitor sau distrugător ca “persoana” înzestrată cu rațiune și liberă voie.
Sufletul este chipul lui Dumnezeu în om. O taină de nepătruns dar care arată iubirea fără de sfârșit a lui Dumnezeu pentru om. Putem agonisi toată bogăția lumii, toată înțelepciunea și toată slavă acestei lumi, dar dacă sufletul l-am alăturat celui rău am pierdut tot; și în lumea asta și în cea care va să vie.
Despre aceste lucruri limpede ne învață și îndrumă Maica noastră cea fără egal, Biserica Ortodoxă, trupul mistic al lui Iisus. În Biserica Ortodoxă oamenii nu mai sunt “eu”, și “tu”, și “el” sunt “altceva”, iar acel “altceva” este Trupul lui Iisus. Limpede ne spune învățătura…”să vină după Mine”(Matei 16;24). De ce?
“Pentru că ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?”(Matei 16,24). În aceste cuvinte vedem nu doar valoarea infinită a unui singur suflet omenesc, mai de preț ca toată bogăția acestei lumi, dar și egala dragoste pentru toți și fiecare dintre oameni a lui Dumnezeu. Căci fiecare suflet, fiecare persoană, are o valoare unică și infinită. Nimeni nu este “inutil” sau “secundar” în planul divin. Această unitate se ține prin înțelepciunea divină, prin dragostea divină dar și prin contribuția omenească. Dumnezeu respectă prea mult creația Lui că să ne facă niște automate, El cere conclucrarea noastră, contribuția noastră, care poate fi de multe feluri dar întotdeauna în dragoste. În dragostea cea, ”care nu cade niciodată”(Pavel,I Corintieni,13;8).
Într-o lume căzută și ai cărei conducători par să își fi pierdut mințile. O lume în care Îngerii sunt înlocuiți cu rachete balistice, în care persoana este schimbată în cifra, în care noțiunile fundamentale sunt pângărite, până și conceptul sfânt de familie, o lume în care tot mai deslușit se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu, nu avem altă opțiune dacât să ne reîntoarcem la înțelegerile fundamentale, cele rostite de două mii de ani de Biserica Ortodoxă. Și să nu avem nici o îndoială,”: dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră”? (Pavel,Români 8;31).
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
The Romanian American Heritage Center
Jackson, Michigan, SUA
11 iunie 2019