Regimurile politice din lumea apusean-liberală, în momentul de față sunt niște improvizații și niște uzurpări. Toate valorile morale, toată tradiția creștină care le-a dăruit splendoare și prestigiu, sunt călcate în picioare și subordonate demonicei ideologii „globaliste”. Această ideologie s-a insinuat inițial prin cuvinte meșteșugite și înșelătoare, apoi prin minciună grosolană și în momentul de față prin forță, financiară sau militară. Gândirea multor, foarte multor oameni a fost pervertită și pângărită până a îi condiționa pe acești nefericiți în roboți care visează la lagăre cu comfort sporit. Mai rău, foarte mulți au fost descurajați la limita de a nu mai crede că o alternativă există. Este vorba aici de lenea de a gândi și de a acționă; descurajarea lânceda și pierzătoare, acceptarea răului. Să nu uitam o clipa că descurajarea este o ispită venita de la cel rău, căci alternativa există! Da, acest drum mântuitor există. El există în adâncuri,în sufletele celor care cred și știu că Dumnezeu nu vă lăsa lumea Lui să piară. Dumnezeu mereu va lumina mintea celor care îl caută și le va arăta „calea, adevărul și viața”, le vă arăta drumul care duce acasă.
În momentul de față miraculos nu este faptul că mulți au uitat drumul,miraculos este că mult mai mulți îl știu și statornic îl urmează. Marea greșeală pe care o fac cei dezamăgiți și descurajați este de a se încrede în „bunătatea ” uzurpatorilor. Așa au crezut banato-ardelenii în „drăguțul ghe împărat” și așa au fost dezamăgiți și înșelați cu furie. Cu acești uzurpatori nu trebuie dialogat și conclucrat.
Cu diavolul nu se stă de vorbă.
Ceea ce trebuie să facă, aceia care sunt de buna credință, este să spună mereu, tare și răspicat ceea ce după cunoștința și conștiința lor este adevărul. Nici un fel de importanță nu are dacă, în momentul de față, cei buni sunt puțini. În urma cu doua mii de ani, doisprezece pescari semianalfabeți, au făcut să cadă Imperiul Roman. Iar aceste neamuri proste, care se găsesc în fruntea bucatelor azi, nu sunt Imperiul Roman, sunt domnia neamului prost. Lupta pentru bine trebuie dusă în maniera tradițională românească, prin „retragerea la munte”, în mijlocul României tainice, viețuind după modelul satelor și comunităților organice. Comunități care știu și practică activ diferența dintre bine și rău. Credința în bine și practicarea lui ,individual și colectiv,are o gigantică putere de contagiune. Oamenii, și încă mai vârtos Romanii, nu sunt proști și nu pot fi prostiți. Există fără îndoială rătăciți și din pacte sunt destul de mulți,dar nu ar trebui nici băgați în seama și mai ales nu trebuie argumentat cu ei.Poate cel mai cu neputință lucru în lume este să îl faci pe un prost să își schimbe „părerea”, adică sa umpli vidul pe care îl are în cap.Dar cei care vor binele au în ajutor câteva arme care s-au dovedit mai tari decât orice organizare omenească. Lor le stă în ajutor Biserica Ortodoxa,Trupul mistic al lui Hristos,cel care schimbă comunitatea adunată în credință în forță invincibilă. Biserica Ortodoxa, care întotdeauna,în momentele istorice critice a știut să dea Romanilor cel mai bun sfat și cea mai buna soluție.
Aici suntem față în față cu incredibila putere a rugăciunii, a „dialogului” cu Dumnezeu, cel în Treime mărit, care nu dă gres niciodată. Legat de cele spuse stă bunul simț românesc, echilibrul și dreapta măsură românească, mereu cu grija, răbdare și hotărâre. Aici vedem conclucrarea dintre Creator și oamenii, „pe care atâta i-a iubit încât pe Fiul Sau, unul născut, l-a dat, ca tot cel ce crede intrânsul să nu moara ci să aibă viață veșnică.”Ioan 3;16).
Dar să nu ne amăgim. Dumnezeu respecta creația lui și așteaptă din partea ei cooperare, efort. Sfatul Teofan Zăvorâtul spunea,: „ajutorul lui Dumnezeu este pururea gata și întotdeauna aproape, dar el se dă doar acelora care caută și trudesc și încă mai vârtos acelora care, după ce au folosit toate puterile lor,cu toată inima se roagă, „Doamne ajută-ne””. În aceste vorbe fără egal Sfântul ne arata că ajutorul lui Dumnezeu nu este nici întâmplare și nici magie. Dumnezeu, cel care pe toate cele de trebuință ni le-a dăruit pentru a viețui, ne respecta prea mult pentru a ne conduce fără voia noastră. Dumnezeu nu îngăduie ca „talanții” ce ne-au fost dăruiți să fie irosiți. Este aici dovada dragostei ce ne poarta și a respectului nobil pe care îl are pentru lucrul Mâinilor Lui. Că așa este o vedem și în faptul că la Sfânta Jertfă nu se aduc boabe de grâu sau struguri,se aduc daruri, schimbate prin munca omeneasca,pâine și vin. Că așa este vedem iarăși în taina înmulțirii pâinilor. Abea după ce un băiat dăruiește puținul ce îl purta în traista, cinci pâini de orz și doi peștișori, abea atunci Iisus așează mulțimile și le satura foamea cu îmbelșugare. Mila omenească este îndată răsplătită cu mila fără egal a Creatorului.
Așa se alcătuiește „Raiul în care ne-a vrut Dumnezeu”. Iar noua ce ne rămâne de făcut? Să privim răul în față, să îi spunem pe nume, fără sfiala, să stăm neclintiți în Ortodoxie și în clipa în care avem de dat modesta noastră mărturisire pentru Hristos, să spunem, „Crezut-am și pentru aceea am și grăit” (Sfântul Pavel,Corintieni 2;4;13)
——————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
USA