În universul închisorilor comuniste „fenomenul Pitești” ocupă un loc special, prin atrocitățile sălbatece și scârboase ce s-au petrecut acolo. Împrejurarea că acele grozăvii s-au făcut pe seama studenților și elevilor închiși, tineri curați la suflet și avântați, încă mai mult adaugă încărcătură neagră acelui fenomen.
Despre acel fenomen s-a scris mult și cele care urmează sunt doar câteva precizări. Semnatarul acestor rânduri pleacă de la premiza că cei care vor zăbovi să le citească sunt informați despre „fenomenul Pitești’. Dacă nu, le recomand să citească cele scrise de Virgil Ierunca și Dumitru Bordeianu și să viziteze numeroasele postări de pe internet dedicate acestui „fenomen”. Le mai recomand sa vadă și recentul film, „Intre Chin și Amin”.
În esență „fenomenul Pitești” a făcut parte din arsenalul de brutalitate maximă a teroarei comuniste.
Bestiile comuniste au pornit de la adevărul simplu că în condiții de maxim stres și lipsa de intimitate, orice formă sau comunitate biologică sfârșește prin a se autodistruge. Acest adevăr, simplu în cruzimea lui, bestiile comuniste l-au folosit în lagărele lor cele mai brutale și față de „elementele” pe care ei le considerau mai periculoase sistemului comunist animalic si sistemelor concepute de fanatici ai unui monoteism exclusivist, de șant.
La baza metodei stătea folosirea, prin „rotație”, alternativ, ca victime și călăi, a deținuților. (Dar evident practica s-a „perfecționat în timp și a avut diferite „variante”).
A fost folosită mai întâi împotriva aristocrației „albe” , în Uniunea Sovietică, în anii 20 ai veacului trecut. (În lagăre „mixte”!, bărbați și femei.) Apoi s-a extins,mai ales după sfârșitul celui de al doilea război mondial.
În Silezia, împotriva Germanilor s-a folosit pe scară largă și o carte, „Ochi pentru ochi” (An eye for an eye) descrie în amănunt „fenomenul”. Cel care a comandat lagărele de acest tip din Silzia era un Ovrei sovietic care, până în urmă cu câțiva ani, trăia în Tel Aviv din pensie plătită de Germania “victimelor” Holocaustului.
În România sistemul s-a introdus prin agentura comuniștilor veniți din Uniunea Sovietică (Pauker, Nikolsski, Pantiușa, și alți monștrii abominabili.) Acești alogeni, ajunși în fruntea aparatului de represiune comunist, aveau toți o fixație și ură fanatică, doctrinară, împotriva Ortodoxiei și Românismului. Locul unde s-au dezlănțuit plenar a fost închisoarea Pitești. Înainte de toate este necesar să înțelegem că “fenomenul Pitești” a fost premeditat, pregătit cu grijă și avea un scop.
Scopul celor care au împlinit “fenomenul Pitești” a fost să distrugă alternativa la sistemul comunist. În România, la acea dată, acea alternativă exista și ea se cristalizase în jurul cercului “Rugul Aprins” și a ideilor lui Sandu Tudor, care, la acea dată devenise Părintele Agaton de la Antim și mai apoi va deveni Arhimandritul Daniil de la Rarău și care va sfârși că martir în temnița din Aiud.
În primul rând trebuie subliniat că Sandu Tudor era un foarte bine cunoscut publicist și că ideile lui politice erau de “stânga”. Din această pricina, în anii interbelici, el a fost clasificat de “siguranța” carlistă drept, ”simpatizant comunist”. De fapt Sandu Tudor era doar un om cu idei sociale generoase și care vehement disprețuia extremismele politice de orice fel, de “dreapta” sau “stânga”. În condițiile create de sfârșitul războiului al doilea mondial, el alcătuise o “alternativă”. Acea alternativă elimina din preocupări “politicianismul” și oferea, ca singură soluție mântuitoare, calea Ortodoxă. Aceste idei erau promovate prin grupul “Rugul Aprins”, de la Mânăstirea Antim, grup care reunea probabil cele mai luminate suflete românești la acea vreme. Această alternativă oferită de “Rugul Aprins” a avut o influență colosală, mai ales asupra studenților și elevilor din clase superioare de liceu, în toată țară. Împotriva lor s-au înverșunat alogenii fanatici anti-creștini care ajunseseră în fruntea Securității.
În închisoarea Pitești, în infernal “reeducării”, au fost trimiși tineri care aveau sau puteau avea influență, cei care, emoționant spus, erau cele mai curate suflete creștin Ortodoxe din spațiul românesc la acea vreme. Ei erau “aleși” din toată țara, spre a da exemplu și semăna spaima. Între ei au fost Roman Braga, cu influență între clerici, Radu Ciuceanu, din Craiova, cu influență între tinerii olteni, Mihai Buracu din Caransebeș, cu influență în Banat, Gh.Calciu, influent în Dobrogea și între studenții mediciniști și exemplele pot continua. Aceștia toți erau, în 1948, în jurul vârstei de 18-22 de ani. Erau cu mult prea tineri să fi putut avea influență politică sau să fi putut avea rol în mișcarea legionară. Pur și simplu la vremea acțiunilor legionare, ei aveau între 8 și 12 ani. Deci, „acuza” că la Pitești au fost “pedepsiți” legionari este absurda și prostească. Cei închiși și torturați la Pitești au fost decretați “legionari” simplu pentru a face cu putință demonizarea ulterioară. La Pitești, fanatici anti-creștini alogeni au căutat să distrugă fizic, psihic și să compromită moral pe tinerii care ofereau o alternativă creștin- Ortodoxă Neamului Românesc!
Acolo studenții au fost exterminați sistematic și prin program de lungă durata. Administrația închisorii și comandanții de la București au dat mâna liberă unui criminal sadic, Eugen Țurcanu, să folosească orice mijloace pentru a distruge psihic, moral și fizic studenții închiși la Pitești.
Nu are rost să repetăm că tot ce s-a întâmplat la Pitești a fost programat și supravegheat de către călăii Nicholschi, Pantiușa și ceilalți alogeni, toți fanatici anti-creștini, care conduceau Securitatea și vărsau venin împotriva Ortodoxiei și Romanismului. Argumentele “Securității”, cum că la Pitești ar fi fost o “diversiune” legionară menită să “compromită socialismul, sunt și cretiniode și cinice. Cum ar fi fost cu putință că într-o temniță comunistă, de maximă securitate, un deținut și acoliții lui să poate circula în voie din celulă în celulă, să ancheteze, să aibă arhive, să tortureze și ucidă în voie?
Caracterul unic, în tot gulagul comunist, al Piteștiului a fost subliniat și de Alexandre Solzhenitsyn care, spune limpede, că a fost cea mai sinistră închisoare.
Încet, încet acest adevăr sinistru a fost arătat Românilor. Dar iată, că după șaptezeci de ani, au apărut indivizi, ziși « cercetători » , care preiau « argumentele » Securității, negaționiști și revizioniști cu suflete de Iuda.
Doi « cercetători »,, Mihai D. și Mădălin H., au avut temeritatea și lipsa de rușine să preia « argumentele » Securității și să le promoveze ca adevăruri. Este un negationism și revizionism de ultima teapă. Dacă asemenea revizionism și negationism ar fi fost utilizat în referire la Holocaust, desigur că autoritățile ar fi pedepsit strașnic și cu indignare. Dar contra Românilor și mai ales a celor victime ale comunismului, se poate spune orice. Acești doi indivizi au preluat integral « argumentele » Securității și în ,vorbele lor , victimele au purtat vină chinurilor suferite. Este de nedescris până unde poate ajunge nerușinarea revizioniștilor neo-marxiști.
Căci acești doi sunt parte dintr-un cerc de neo-marxiști totalitari,adunat în jurul sinistrei grupări politice USR,PLUS.Aceste cercuri neo-marxiste se simt și azi « amenințate » de ideile Rugului Aprins și tremură. Pe bună dreptate căci astăzi, mai mult că oricând, este limpede că mântuirea Neamului Românesc nu poate veni din «politicianism» ci doar urmând calea Ortodoxă. Din această pricina tot și toți cei care vor Ortodoxia trebuiesc nimiciți sub voia fanaticilor anti-creștini de azi, care sunt de o ginte cu făuritorii « fenomenului Pitești « .
Cei doi șobolani de arhivă, Mihai D. și Mădălin H. sunt membrii USR. La fel este actorul Bogdan B. R., vicepreședintele filialei Cluj a USR, care a declarat că « trebuie dat foc Bisericilor cu credincioșii în ele ». (Nici asta nu ar fi ceva nou. În trecute persecuții contra creștinilor metoda a fost frecvent utilizată. Necuratul nu este inventiv, este tenace și are memorie). Nici nu este de mirare căci USR, PLUS întrunește între membrii săi pe descendenții unor criminali comuniști notorii. Dar totuși, în acest context, confruntați cu nesimțire criminală , cu cel mai sfruntat negationism și revizionism, ne putem întreba: oare de ce mai fac umbră pământului asemenea indivizi? Oare cum este cu putință ca în România să existe oameni care să poată vota cu abominatia USR, PLUS ?
——————————
Alexandru NEMOIANU, istoric
Jackson, Michigan, SUA
4 noiembrie 2019