Alexandru NEMOIANU: Căderea ,,ziditorilor”

“Ziditorii” (care mai pot fi numiți și iluminați, revoluționari, etc., etc.) sunt cei care se află în fruntea proceselor de schimbare continuă, cei care țin lumea în tensiune și cei care generează mișcările anti-tradiționaliste. De fapt sunt cei care stau dedicați, literalmente, trup și suflet, secularismului sălbatec. “Ziditorii” sunt cei care cultivă lumea separată de Dumnezeu în care pier cântecele Raiului și se încearcă ștergerea amintirii Lui. ”Ziditorii” caută să ducă la împlinire planul ispititorului de a îl stăpâni pe om, copleșindu-l cu plăcerile și mulțumirile acestei lumi. Un plan după care omul ar fi satisfăcut cu trăirea eternă în viață muritoare și care ar echivala cu sinuciderea spirituală. Arma principala sub care se acționează este materialismul, “științific” ori cel vulgar, consumarist. Acest materialism se află, din punctul de vedere al valorii spirituale, mult sub păgânism. Căci păgânismul, măcar, căuta un “absolut”, iar materialismul stă împotriva oricărui absolut oferind doar patimi. Practic scopul este promovat prin spargerea unității de orice fel, prin divizare (să nu uităm că Satan înseamna separare, diviziune) și singularizare. Iar izolarea supremă, singurătatea totală, este iadul. Iar omului izolat și confuz îi sunt oferite patimile de tot felul care nu fac decât să adâncească și să facă ireversibilă izolarea. În adâncul oricărei stări pasionale, ambiție, erotism, jocuri, narcotice se află un mecanism jignitor de simplist al posesiunii, care uluiește printr-o nesfârșita platitudine a conținutului și modului de manifestare, care sfârșește mereu într-o ucigătoare plictiseală. ”Paradisul ‘ infernal al consumarismului nu generează decât otrava unei plictiseli gigantice. Acest ‘paradis” pare puternic în toate tehnicile dar el abandonează omul, îl divizează la scară planetară. Rachetele și sistemele “galactice” caută să substituie Îngerii iar pe acest fundal, tot mai deslușit, se aude tunetul mâniei lui Dumnezeu. Tehnicile de care vorbesc sunt de tot felul și ele cresc din domeniul demonic (căci tabuurile morale sunt sistematic încălcate) și cel mai clar este acest lucru dovedit de către folosirea țesuturilor umane, care nu este altceva decât canibalism în haină nouă și fertilizările artificiale. Aceste noi ființe, la a căror zămislire iubirea nu participa, sunt călăii zilei de mâine.

Dar eșecul acestor “ziditori”, azi alcătuiți în sinistrul imperiu globalist-sodomit-anglo sionist, este vizibil. Să nu ne amăgim. Criza artificial creata, isteria propulsata din frica de o gripa banala, este dovada ca ideologia acestui imperiu a eșuat. În aceste condiții s-a trecut la instalarea unei tiranii politico-medicală fără precedent. Dar în același timp sistemul economic mondial s-a prăbușit. Planurile globaliste sunt la pământ. Iar în acest context, cu durere trebuie văzut, că cele care se întâmplă în România nu sunt alta decât efectul unui mimetism slugarnic dezgustător. Actuala administrație din România,…nu a făcut decât să imite și să supraliciteze pe stăpânii lor din Washington și Bruxelles. Lumea “globalistă” se termină!

Perspectivele lumii stăpânite de “ziditori” sunt sumbre și doar Biserica Ortodoxa este cale de mântuire, capabilă să refacă unitatea în comuniune (“noi cei care eram mulți formăm un trup” Sf.Pavel,12,5). Despre sfârșitul “ziditorilor” avem o făgăduința răspicată: “Piatra pe care n-au luat-o în seama ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului. Oricine va cădea pe această piatră va fi sfărâmat, iar pe cine va cădea ea îl va zdrobi” (Luca,20,17-18). Iar “piatra” este Iisus Hristos și trupul Sau mistic, Biserica Ortodoxă!

Cu incredibilă smerenie și răbdare, Patriarhia Română, în aceste momente, mai mult decât oricând în istoria Neamului Românesc pe care o știm, fără larmă, fără agitație, s-a așezat ca stâncă apărând ființa semnificativă a Neamului. Ignorând cu smerenie incredibile jigniri și mojicii, venind nu numai din partea unor administrații și așezări statale care sunt supuse unor interese străine și insuflate de duh satanic, dar și ale unor rătăciți căzuți într-un soi de “răscolnicism” găunos, Patriarhia Ortodoxă Română a făcut și fac ceea ce trebuie. Din nou se dovedește un adevăr superb articulat de către marele scriitor german Ernst Junger: ”În situații în care cei mai deștepți eșuează, iar cei curajoși reflectează la o soluție, putem vedea uneori cum cineva dă liniștit un sfat drept, sau face ceea ce este bine. Atunci putem fi siguri că e vorba de un bărbat care se roagă.”

În împrejurările prin care trece și România și lumea, stări tulburi și primejdioase, când rânduielile se cutremură, când cei răi își arată colții veninoși, Patriarhia Ortodoxă a ales să facă tot ce este bun și de folos.

Patriarhia ajută în mod activ pe cei în nevoie, dă sfat și tărie celor slabi și mai ales înalță rugăciune de cerere de milă la Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă Română și Neamul Românesc au trecut prin multe clipe grele, vor trece și prin această criză. Dar condiția de a trece cu bine este una: să stăm cu toții neclintiți în jurul Ortodoxiei Românești, singura posibilitate de mântuire pentru Neamul Românesc.

——————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric

USA

25 mai 2020

Lasă un răspuns