Sunt dimineți în care pot s-ating
Culori din curcubeu să fac din ele,
Mărămi de borangic ceresc
Și-n Duhul să îmi țes corăbii-n vele…
Sunt lacrimile cerului -izvor
Ce-mi dă să beau-Mpăratul,
În care sufletul îmi scald,
Ca să-I traiesc -Curatul.
Parfumuri de corole plâng,
Miresme -n drumul dincolo soare,
Nu pot în rugă să le-ating,
Că le-aș opri, pornirile nemuritoare .
Parfum din tei îndrăgostit
De boarea dulce a salcâmului din vale,
Smerite, margarete se privesc
Își amintesc plaiuri solare.
Vaiet- cocori își sfâșâie lin zborul,
În aripi -ostenite de-nalt,
Sunt despărțită de pământ
În rugă îmi țes dorul spre locul, unde,
Mă văd cântând pe malul celălat.
De n-ai fi fost
La cruce pentru mine,
Şi n-ai fi suferit în locul meu,
Astăzi n’aş fi ştiut de Tine
De jertfa-Ţi sfântă, Domnul meu.
De n-ai fi fost la Golgota în chinuri
Şi atârnat între pământ şi cer,
N’aş fi ştiut căci fără Tine,
Sunt gol şi muritor, şi pot să pier .
N’aş fi gustat din sfânta-Ţi părtăşie,
N’aş fi băut din cupa cu nectar,
M’aş fi hrănit cu roşcove, ca porcii
Şi-aş fi-nghiţit mereu al vieţii-amar.
N’aş fi alergat din bucurie
Să Te cuprind în rimă şi în cânt,
N’aş fi sorbit din părtăşie,
Din sarea şi dulceaţa Duhului Preasfânt.
N’aş fi băut până la fund paharul
Dulceţii sfinte ce mi-ai dăruit
Şi-aş fi avut doar răul şi amarul,
Acesta mi-ar fi fost cântarul vieții,
Fără Tine pe pământ.
N’aş fi lucrat cu bucurie
În via-n care Tu m-ai pus.
N’aş fi sădit la rădăcină
Chiar dacă scot răul, prin plâns.
N’aş fi cules cu fericire
Din roada Duhului Preasfânt,
N’aş fi ştiut de părtăşie,
De rugăciune şi de cânt.
Aş fi umblat în zdrenţele vieţii
Aicea jos,pe-acest pământ,
Fără de soare şi ruga dimineţii,
Fără de rouă,răcoare-n Duhul Sfant.
M-aş fi luptat cu „morile de vânt”
Eu n’aş fi fost nimic,
De n’ai fi fost să Te jertfeşti
La cruce, pentru mine.
De aceea, cu lacrimi azi Îţi scriu:
-Îţi multumesc;
De jertfă, de iertare şi-ndurare
Şi-ngenucheată-n faţa Ta,
Strig; Slavă, Glorii, Osanale!
Sub cruce
Îmbrăţişez piciorul crucii arse
Strivită de atâta suferinţă,
Pe care Scumpul Domn Iubit
Mi-a dat iertare şi credinţă.
Aş vrea s-o-ntreb despre Mântuitor
Dar vechiul strai ce-l poartă îmi vorbeşte
Despre o suferinţă cum nicicând n-a fost,
Şi-n care nimeni nu se regăseşte.
Îmi sprijin capul de al ei picior,
Să-I caut plânsul, blândului Păstor,
Să-I aud glasul cum mă strigă
…Şi-n gând,mă înfior…
O cruce! Şi atâta suferinţă!
Pentru Acel ce ne-a iubit,
A suferit s-avem credinţă
Şi dreptul de întâi născut.
Ii simt in Duh a Sa durere
Mi-e greu să mă gândesc la El
În clipele cele mai grele,
La Domnul nost’ Emanuel.
O simt jelită vechea cruce,
Şi lacrimile Lui le simt
Daro lumină mă conduce
La Învierea din mormânt,
La zorii zilei glorioase,
Mirarea celor trei Marii,
‘Nvierea Domnului în slavă
Promisiunea că va reveni.
Mă strâng mai tare lângă cruce,
Mi-acopăr faţa-n vechiul ei,
L-aştept sub ea,c-a suferit cu Domnul,
Mă-nchin în Duhul Sfânt ce lângă EL mă duce.
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield, S.U.A.
14 iulie 2020