Fântâna stă ca o bătrână uitată de ani și familie în drum… este casa,familia care i-a saturat pe toți fiii satului și nu numai. Multumirea ei era să-i vadă, audă în chiote pe copii, bătrânii în rugi,tinerii în voie bună când scoteau apă din pântecele izvorului strâns între pereții zidiți ca niște poale de mamă,de care se rezemau toți care-și dădeau întâlnire la sațul apei răcoroase.Era acoperită spre a-i da respect, frumusețe dar și protecție de ”ce-ar zbura deasupra ei. Adunase în bunarul ei toate știubeiele dorite de vite când se întorceau acasă mugind mulțumite de saț. Ea stia toate poveștile, secretele satului spuse cu mâna la gură de fomeile venite,cunoștea îndrăgostirea tinerilor și zbenguiala copiilor,dar nu i-a trădat și nici învrăjbit. Venise vremea, că fiecare își făcuseră fântâna acasă… era mai lesne,să iei din curtea ta care te făcea mai înstărit. Se auzeau tot mai puțin șoaptele îndrăgostiților,bucuria copiilor, cântecele și rugile spuse ca”mulțumesc din gura lor până a rămas sărmană de ei,de sărutările date apei atât de reci,curate și hrănitoare… I-au îmbătrânit șoldurile,odată atât de tinere și frumoase… Au năvălit-o mușchii verzi, dornici de umezeală și răcoare, ținându-i de singurătate. De dorul iubiților săturați de bunătatea apei…își ”curăță licoarea cu lacrimile care aduceau oglinda cerului…în singurătatea nopții.
Plânsul fântânilor,viilor,islazurilor,
——————————–
Alexandrina TULICS
Oconomowoc, Wisconsin, S.U.A.
21 aprilie 2020