Trecerea
(album Splendori)
Bat clopotele -n jurul unui om ,
Se-adună lumânările-n șoptire,
Tristețe? -ntreabă câte-un trecător.
Nu!O dulce izbăvire!
Ce triști sunt pomii, zice unul,
Ce mult ar vrea defunctul, cucul să îi cânte,
Era un om,nu prea voinic,
Dar când în rugi se cobora,
știa să-L facă pe Domnul să-l asculte.
Bat clopotele în jurul unui suflet,
Și ..parcă se aude o vioară?
Nu… e vântul subțirel în crengi
iar lacrimile din broboadă se -nfioară.
Urcănd încet spre țintirim,
ne ducem dorul la -ngropare,
Că pe pământ nu mai e loc
de dragoste, iubire și în inimi soare.
Se urcă dorul între brazi,
Să-i fie dor de-acasă,
Să îi privească pe ai lui rămași
cum triști se-adună sau veseli stau la masă.
În țintirim …puhoaie de albini,
bat toaca întrun zbor de aripi,
Mi-e dulce floarea de mălin ,
Să o arunc în groapă?
nu.. la piept o țin în fața morții,
cu ea am să mă laud.
Fanfara tristă bate ritm ,
de dor de dus de-acasă,
În depărtări un cucurig
acompaniază un ascuțit de coasă.
Noian de fluturi se reped
să se sărute-n flori,
E sărbătoare în ale lor culori ,
nu e nici bocet,nici urmă de regret-fiori.
M-ascund în rugini
(album Splendori)
…a venit toamna…m-ascund în rugini,
mă plimb fără direcții afară,
cu ochii spre cerul senin,
mi-e frig de iubirea de vară.
Mi-e piersică gustul în ploi,
mi-e dulce lacrima ascunsă în gene,
când cocorii mă strigă pe nume-n zăvoi
înfruntând zboruri cu cântec în pene…
Mi-e frig de strigătul lor
în zboruri dincolo de vară,
mi-e sare lacrima-n ploi
și vântul mi-e voaul ce-n toamnă,
m-acoperă,mă coboară.
Mă știe?
(album Splendori )
-Tu ce zici?
Mă știe bardul cu versul de aur,
născut din iubiri și rugini aruncate de toamnă pe prund,
Lacrimi în nopți stelare și arome din piepturi ce plâng?
Mă știe Bădița cu ochii ca jarul,
de dor de frumos penru țară,
ce-a îmbrăcat-o în haine mireasă ,
culese de vitejii care citindu-i te înfioară?
Mă știe?
că dorul de bine de patrie-l plâng,
la malul Mării albastre și de dorul versului cânt,oftând?
Mă știe penița vitejiei cea plănsă în inimi de ani,
Lăsându-i pe unii departe de mame și de tați atât de orfani?
Mă știe ?
când codrul îmi geme dureri de răni înțelese
doar de acei ce-n cântări frumuseți din ei le culese?
-Ce zici; Mă știe Bădița cu dorul de țară
când depărtarea de ea e amară și -auzi că fiii-s golanii
ce-au vândut-o și-n întuneric de vorbe si-au împărțit banii?
Mă știe că plâng cu ochii pe țară și -nghit suferința-i atât de amară,
când văd că românul se usucă ,ca fânul de foame, de pâine
rușine-aruncată asupra-i de ”domnul,stăpânul de mâine?
-Mă știe ,mă știe mă știe!
Din copilărie când buchea-i -mi zâmbea în curăție,
în bratul puternic și sfânt de Românie…
***
Metamorfoza
(album Splendori )
Se uită nerăbdătoare,clipesc de câteva ori insistent, mă întorc să nu le văd,închid ochii și strâng primul strat al lacrimii ce vrea să le arate părerea de rău a plecării peste pădurea cu vârfurile pomilor auriți de prezența lor.
Își joacă pe pleoape același dans insistent și curios al fiecărui sfârșit de zi când se grăbesc să nu întârzie la formarea globului de aur,un bol de foc ce arde cerul, dându-mi aceleași păreri de rău ca ieri în care mă vrea prezentă la trecerea lui,dincolo de creasta dealului care înghite ultima semilună,ca focul pieptului înroșit.
Rămân neclintită un timp în care parcă îmi simt pulsul vital dus… acolo unde el își arată zâmbetul luminos și cald în țările unde este atât de așteptat.
Umbre răcoroase îmi ating fața,parcă-și respiră prezența,determinându-mă să mă întorc greoi, simțind pierderea la plecarea soarelui,despărțirii de el…
Mă ating de boarea cuminte,mă las mângâiată de suflarea ei ,asigurând-o că sunt bine chiar dacă știe că sunt tristă.
Urc cele patru trepte și ochii mi se plimbă recunoscători peste florile multicolore care emană un parfum fermecător, dominat de imaculata prezență a reginei nopții.
Abia acum simt eliberarea de strângerea inimii la pierderea luminii solare.
Inspir profund,miresmele petalei, închid ochii și mă văd o floare a reginei,cu trupul încorsetat de un verde ce-și pierde din putere până la albul pur și bogat al petalei atât de bogate în frumusețe și parfum.
Se miscă încet în semicerc,împrăștiind eter necunoscut de ziua ce tocmai a plecat…
Emoționată de aroma persistentă îmi ridic ochii căutând sursa parfumului și zăresc zâmbetul discret al serii ce m-a invitat în salonul umbrelor,rezervat invitaților de onoare, etalând superbul evantai al rochiei reginei nopții…
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield, S.U.A.
26 august 2020