Alex ȘTEFĂNESCU: O autoare care merită citită – Lucia Olaru Nenati

Ştiaţi că Ion Veniamin Adrian, „secretar al comisiei botoşănene care a decis angajarea tânărului Eminescu în postul de copist la cancelaria Consiliului Judeţean Botoşani, la 7 noiembrie 1864”, a fost, de-a lungul scurtei lui vieţi, luptător pentru cauza Unirii, proprietar al primei tipografii din Botoşani, editor al ziarului local „Tearra de Sussu”, profesor, revizor şcolar, director de liceu, poliţist al oraşului, deputat, director al camerei de comerţ, autorul unui abecedar ilustrat? Ştiaţi că Emil Diaconescu, redactor al revistei „Junimea Moldovei de Nord”, care a apărut la Botoşani un an şi jumătate, începând cu 5 ianuarie 1919, a făcut ulterior o carieră frumoasă de istoric (profesor la Liceul Internat Iaşi, conferenţiar şi profesor universitar la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, doctor în litere şi doctor docent în geografie istorică, cu specializare la Paris) şi că a trăit până la 1 octombrie 1978, la Iaşi? Ştiaţi că un scriitor din Botoşani, Const. Iordăchescu, mare admirator al lui Eminescu, a scris cele mai emoţionante pagini în favoarea rivalului lui Eminescu, Macedonski: „Precum Eminescu n-a putut fi cunoscut de marele public decât după ce a fost pierdut, la fel, o conspiraţie surdă şi înverşunată a oprit popularizarea operelor lui Macedonski.” 

Toate aceste informaţii revelatoare şi emoţionante, ca şi mii de alte asemenea informaţii, se află într-un volum masiv, cu caracter enciclopedic, publicat nu demult de o cercetătoare din Botoşani, Lucia Olaru Nenati: „Arcade septentrionale”. Autoarea are, după cum dovedeşte, printre altele, chiar titlul volumului, un anumit patetism, ceea ce o face vulnerabilă într-o lume în care totul se relativizează şi persiflează. Dar este un patetism autentic şi, în plus, se bazează pe o competenţă impresionantă în ceea ce priveşte istoria culturii locale.

Lucia Olaru Nenati nu se visează, obsesiv, în spaţiile marilor culturi, aşa cum se visează doamna Bovary în sălile de dans cu policandre de cristal din Paris. Ea are ceva din modestia copacilor care, acolo unde s-a întâmplat să crească, acolo înfloresc şi fac fructe, acolo îşi întind rădăcinile în adâncul pământului şi caută substanţe hrănitoare, acolo îi protejează pe oameni de dogoarea soarelui.

Adevărul este că a şi avut noroc, întrucât uitatul de lume Botoşani, unde locuieşte, nu este chiar un teren steril din punct de vedere cultural. Dacă ne gândim numai la Eminescu şi Iorga ne putem face deja o idee despre anvergura cercetărilor pe care le poate întreprinde acolo un iubitor al trecutului. Dar Lucia Olaru Nenati merge cu investigaţiile şi mai departe pentru a aduce în prim-plan oameni de valoare despre care noi, cei de azi, nu mai ştim aproape nimic.

–––––––––

Alex ȘTEFĂNESCU

București, octombrie 2018