– SECUNDA ÎN OGLINDĂ –
În lucrările de limgvistică și stilistică apare noțiunea de context pe la mijlocul secolului trecut. Al.Rosetti observă, sublinind: “Cuvântul nu există decât prin context, scrie în Filozofia cuvântului (București, Editura Fundațiilor, 1946, p. 70. ) și nu e nimic prin el însuși. Contextul determină sensul cuvântului.“ Desprinderea cuvântului dintr-un ansamblu organizat care-i determină sensurile particulare în funcție de intenția vorbitorului, jurnalistului sau scriitorului nu e posibilă decât atunci când cercetarea își propune să facă abstracție de vorbirea individuală, rămânând doar la considerațiile de ordin teoretic menite să dezvăluie trăsăturile generale ale limbii, ca sistem de semene, și în consecință ale cuvântului privit ca unitate fundamentală a limbii.
În vorbirea curentă, în limba jurnalistică și cea literară, și mai ales în limba poetică,,adică în toate formele “vii “ ale limbii, situația este diferită, deoarece cuvântul izolat are un sens diferit de sensul pe care îl capătă în frază, fraza fiind mediul natural al cuvântului, așa cum subliniază Al.Rosetti în lucrarea sa “Despre unele probleme ale limbii literare “, apărută la E.S.P.L.A, București, 1955, p.10. Orice cuvânt din limba română poate evoca ceea ce este susceptibil să-i fie asociat într-un fel sau altul presupune raportarea cuvântului la alți factori sau la un ansamblu apt să provoace astfel de asocieri. Acest ansamblu poate fi o sintagmă, un enunț sau o frază formată din mai multe cuvinte.Etimologia cuvîntului are la origini formarea lui cu ajutorul aerului expirat sau inspirat prin gura omului, adică format cu ajutorul cu–vântului ieșit din gura vorbitorului, modelat de limbă și cerul gurii.Orice cuvânt poate evoca întotdeauna ceea ce este susceptibil să-i fie asociat într-un fel sau altul presupune raportarea cuvântului la alți factori sau la un ansamblu apt să provoace astfel de asocieri. Acest ansamblu poate fi o sintagmă, un enunț, o propoziție sau o frază.
Este necesar să facem o deosebire între contextual gramatical și contextual stilistic. E bine de știut că analiza gramaticală a unui text este supusă regulilor identificării categoriilor lingvistice dintr-o anumită structură, limitată, a comunicării verbale. Folosim termenul gramatică în înțelesul lui larg, de studiu al limbii, deci al materialului sonor, lexical, al formelor și construcțiilor care alcătuiesc obiectul lingvisticii.
Studiul gramaticii intră în atingere cu alte domenii de cercetare, și anume cu acustica, psihologia, sociologia și logica.Există în contextual stilistic o altă ierarhie a mijloacelor de expresie, care nu coincide întotdeauna cu structura sintactică, ci i se opune sau o depășește. Noțiunile de propoziție principală, secundară, părți principale și părți secundare etc.își modifică conținutul și se subordonează unui alt criteriu de clasificare, ce decurge dintr-un ansamblu stilistic, acela al contextului și al motivării lui psihologice și estetice.
Termenul de subtext stilistic, așa cum sublinia V.E. Sîrkina, pune în evidență ceea ce ascunde într-un context, ceea ce trebuie citit “printre rânduri”.
Pentru cercetarea stilului, inclusiv la reportajele literare din presă, raportarea la context- privit ca entitate sau unitate stilistică-reprezintă un principiu de bază, care asigură premisele interpretării științifice a faptelor. Stilistica generală poate găsi în studiul subtextului un obiect propriu și o metodă care să satisfacă exigențele cercetării, punând-o la adăpost de riscurile încălcării domeniilor străine și de primejdia subiectivismului.
Structura stilistică a unui context unitar ne duce spre individualitatea stilistică în care este implicată viziunea artistică a scriitorului sau jurnalistului. În acest sens înțelegea stilul E. Hemingwai: “Caut totdeauna să scriu după metoda aisbergului. Șapte obțiuni din el sunt ascunse în apă și numai o optime este la vedere.Poți omite tot ce știi, căci asta va face ca aisbergul tău să fie mai puternic. Această parte este numai ascunsă în apă. “
—————————–
Al.Florin ŢENE
Cluj-Napoca
2 Ianuarie 2021