Decalogul 33 despre ziariști
1. Noutatea în jurnalism se poate manifesta în expresie sau în conținut.
2. “Fereastra spre lume poate fi acoperită cu un ziar”, scria Stanislaw Jerzy Lec
3. Un ziarist bun aduce înțelepciune în sufletul cititorilor, în timp ce unul fără talent doar discordie.
4. Vârsta fatidică de 33 ani, la fel ca numărul Decalogului nostru: Alexandru cel Mare a murit la 33 de ani, Gozzano au murit la 33 de ani-pianista Mihaela Ursuleasa, in varsta de 33 de ani, a fost gasită moartă în apartamentul său din Viena. Actorul Michael Sleggs a încetat din viață, marți noapte, la vârsta de 33 de ani, după ce a suferit complicații la inimă.Nicolae Bălcescu a murit la vârsta de 33 ani. Iisus a murit vineri, 3 aprilie, anul 33, era noastra, data la care s-a produs si un cutremur mentionat in Biblie.
5. În anul 1845, Bălcescu a publicat studiul „Cuvânt preliminar despre izvoarele istoriei românilor” în primul tom al „Magazinului istoric pentru Dacia”. Prin lucrările sale, Nicolae Bălcescu, alături de Mihail Kogălniceanu, au meritul de a fi deschizătorii de drum ai istoriografiei moderne româneşti.
6. Ilderim Rebreanu susţine că Liviu Rebreanu at fi fost împuşcat de către soldaţii ruşi veniţi să-i jefuiască proprietatea. De asemenea, un lector universitar de limbă engleză a prezentat o altă variantă conform căreia Rebreanu ar fi fost împuşcat tot de ruşi în noaptea de 23 spre 24 august în timp ce se afla într-o maşină.
7. Scriitoarea Karin Budrugeac afirma recent că „Jurnalismul este azi în plină metamorfoză. Distanţa tradiţională faţă de cititor a omului de presă se estompează odată cu revoluţia blogului, produs ingenios al unui nou tip de jurnalism, care nu numai că invită cititorul să participe activ, dar aproape că depinde de intervenţiile acestuia. Procesul pare ireversibil: frontierele între texte îşi pierd demarcaţiile pe măsură ce formele de exprimare se multiplică. Ce mai este doar informare, ce este opinie, ce este ficţiune? Cine îmi vorbeşte? Greu de spus într-o lume virtuală, unde vocea oricui se poate face auzită, fără selecţii prealabile. Oricine are legitimitatea de a comunica la scara largă, graţie pânzei de păianjen virtuale”.
8. Evoluţiile gazetăriei române au fost însoţite de multe confuzii. Pe una dintre ele aş rezuma-o astfel: 1) discursul jurnalistic ar fi o formă a celui literar; 2) sau ceva total diferit de cel literar; 3) ori un discurs din proximitatea celui literar… In orice caz, partea cea mai puțin onorantă a literaturii. Adică periferia ei, ceva (aproape) vrednic de dispreț. O spun mulți scriitori, dar și jurnaliști. În special cei care au trăit o dramă de situare / poziționare .
9. Faptul că mulţi dintre scriitori publicau în paginile ziarelor şi ale revistelor, încă de la începuturi, a fost cel mai puternic argument pentru a afirma originea comună a celor două tipuri de discurs, de unde, relaţia „îndatoritoare” dintre jurnalism şi literatură.
10. Discuțiile despre cât de colorată trebuie să fie informația de presă sunt de o vârstă cu presa. Selectiv, prezint aici câteva reacții. „Dacă ziaristul este pătruns de meseria lui (…) este o preoție” – nota C.A. Rosetti, în ziarul Românul (1857) – „dacă va intra în cămara de lucru cum intră preotul cel adevărat în altarul bisericei, nu-i va fi tare greu a-și îndeplini mandatul său. Cât pentru știința ce i se cere nu prea este nici ea mare. Publicistul nu este dator a fi creator (s.n.) Ceea ce i se cere lui este de a aduna ideile cele bune ori pe unde la va găsi, și a le pune în desbaterea publicului și când vor fi primite de bune a le răspândi sub toate formele și a le face să intre în capetele tuturor…”
Al.Florin Țene, UZPR
*Din ciclul “Sens și Contrasens în înțelepciunile pentru ziariști“