Adrian Erbiceanu
Rezistență
cercuri-cercuri
din curbe răsucite
apocaliptic cresc
așa cum scamatorul
cu ochi felini te-nșeală
flegmatic și firesc…
o zá pentru fiece om
pentru fiece casă,
pentru fiece stradă,
pentr-o țară
de care nimeni nu-i pasă…
sârma se-noadă
cu rânjet, pe stâlpi, sacadat,
de fiece ghimpe: un om,
de fiece stâlp: un soldat…
cine a spus
că peste-ntreaga urbă
se-ntinde-n valuri
o tristețe curbă?
cine a spus
că urbea este tristă?
din colțul lor prea putred,
din culise,
iar uită „scamatorii”, pare-mi-se,
că un POPOR,
greu încercat,
REZISTĂ !!!