CAPITOLUL I
Bună, ne aflăm în anul 2390, toamna. Mă numesc Diana și trebuie să ajung rapid în casă!
– Bună mamă, am ajung în casă, spun asta gâfâind.
– Bună Dia, cum a fost în livadă?
– Destul de bine, azi nu am fost observată…e tot mai greu să mă urc în mărul din livadă de când am crescut.
Când tata trăia puteam face orice doream, dar acum deja suntem în al zecilea an de când a murit, dar acum e în cer și zâmbește spre noi. Mama nu mă urăște, dar eu trăiesc greu cu această vină. Ziua mea se continuă cu obișnuința monotonă. Stau cu mama și citim sau vorbim ore întregi, până la cină.
E sâmbătă dimineața, mă trezesc și cobor la masă. Acolo este deja mama cu ceaiul ei obișnuit în ceașcă. Stă și citește o carte. Mă privește lung cum cobor pe scările argintii, parcă îl revede pe tata zilnic. Mereu mi s-a zis că sunt leită el. Azi mama are un zâmbet schimbat, sunt puțin surprinsă, dar știu de ce. Azi e ziua mea, fac oficial 18 de ani. A zis să fie făcut micul meu dejun preferat… Deja simt mirosul clătitelor cu gem. Parcă și scorțisoara are un miros mai plăcut, un miros de iubire.
– La mulți ani, draga mea Diana, ziua de azi e despre tine…
Parcă simt o dezamăgire în vocea ei iar privirea iubitoare se schimbă într-o privire de frică. Mă uit spre ea, cât de mult a crescut și ce frumoasă s-a făcut. Sunt uimită de zâmbetul ei familiar și de ochii de culoarea mierii. Fața ei este conturată de un stol de pistrui parcă pictați de Dumnezeu.
– Mulțumesc frumos, mami, te iubesc, și o îmbrățișez!
– Ce faci de ziua ta?
– Mamă, mă uit la ea surprinsă, stau cu tine, evident. Pe obrajii ei se prelinge un șiroi de lacrimi… Ochii i se fac roșii și bufnește în plâns. Sunt confuză! Simt că nu plânge de bucurie și simt o durere teribilă din partea ei. Parcă privirea ei mă face mică, parcă dispar în fața ei, sunt doar un fir de praf, dar de ce?
– Mami, ce s-a întâmplat?
– Nimic, Diana, și îmi pune mâna pe părul meu roșcat. Ce repede au trecut anii, ești foarte frumoasă și te-ai maturizat repede. Sunt mândră de tine. Haide să citim împreună cartea aceasta, era preferata tatălui tău.
Îi șterg lacrimile mamei și o iau de mână să mergem in living. Am început să citim din carte, a trecut atât de mult timp… parcă îmi e dor de el. Viața mea e perfectă, adică niciodată nu a trebuit să ies de pe proprietatea noastră, deoarece stăteam în mijlocul orașului și puteam vedea totul. Nu am interacționat cu nimeni, înafară de angajații casei.
Ziua trece foarte repede, cu râsete… Sunt alături de mama mea și asta contează cel mai mult. Ea înseamnă totul pentru mine, e raza mea de soare, e universul meu.
– Diana, mă privește cu ochii ei albaștrii și triști, iar simt energia aceea, parcă dispar din fața ei, trebuie să vorbim, o spune pe un ton autoritar.
– Sunt aici mamă, ce este? Mă uit confuză la ea, ce s- a întâmplat?
– Diana, trebuie să îmi promiți că orice se va întâmpla, o să mă iubești și că nu o să fii supărată!
Îmi aruncă o privire. M- am speriat pentru o clipă neștiind ce vrea să însemne asta? Mama vorbește cu mine!
– Îmi pare rău, eu nu sunt… cu o durere de suflet îi spun crudul adevăr… mama ta… sunt doar o servitoare a ei. Am spus- o, însfârșit sunt liberă de acest secret!
– Cum adică? Simt cum mi se ridică niște țepi de gheață pe șirea spinării, sunt fără cuvinte.Te pot lua în brațe, te simt, te aud, te iubesc, tu ești aici, tu ești mama mea! Mă minți, te rog ce naiba se petrece aici? E vreo glumă bolnavă?
Parcă simt cum pământul se învârte sunt mine, mă simt rău, sunt obosită… simt o ură în mine. Ce să fac? Sunt fără vlagă.
– MAMĂ! Țip la ea, vorbește cu mine, ce înseamnă asta! O privesc cum se înroșește și deschide gura să facă loc unor vorbe… Ochii ei sunt plini de lacrimi de durere și toată anatomia feței i se schimbă, parcă nu mai e ea.
– Plec, zic eu cu o durere în suflet. Dau să mă ridic și să plec în camera mea… Mă minți, nu vreau să mai vorbesc cu tine, mi- a stricat ziua de naștere, cum să spui că nu esti mama mea?
– Diana! Vreau să îți explic.
Ascult…și mă pun pe scaun cu ochii înlăcrimați…
– Spune!
– Totul s- a întâmplat acum 18 ani… Ar trebui să îți explic cum stă treaba în era noastră. Există 3 mari categorii de femei: cele din familia regală, femei obișnuite și cele cu puteri paranormale, adică cele blestemate. Ei ne-au denumit așa iar noi nu am avut de ales. Mama ta era o roialitate foarte respectată și avea un statut destul de puternic, nu avea nimeni voie să se atingă de ea. Ea era o „conducătoare” și a avut voie să își aleagă soțul… Pe tatăl tău. Categoria femeilor supuse, sau obișnuite, este formată din femeile claselor sociale medii, fără vreo putere de alegere asupra viitorului lor, ele sunt deobicei în slujba noastră. Iar cea mai de jos categorie e cea cu puteri paranormale. De ce? Pentru că ele sunt vânate, ele sunt vrăjitoare. La început era altfel, toate femeile trăiau în pace, nu erau catalogate sau și mai rău, după Revoluția Spiritului, au ajuns vânate și omorâte ca în vechiul Salem.
Eu sunt norocoasă deoarece nu am puteri și trăiesc alături de mama care mă iubește și mă protejează. Nu avem voie să mergem la școală, dar tata m-a învățat un truc, să nu fac zgomot și să tac mereu. Anul școlar s-a schimbat, iar băieții merg la ore doar vara, afară. E greu să mergem pe stradă, iar dacă avem nevoie de ceva trebuie să mergem însoțite sau să angajăm un însoțitor.
– Tatăl tău a fost omorât! Îți spun toate astea cu o durere foarte ciudată. Nu sunt mama ta, dar te-am crescut timp de 18 ani. Nu pot să nu te iau în brațe. Mă respingi, mă urăști, dar nu trebuie să mă opresc. I-am promis mamei tale.
Sunt pe punctul de a plânge, dar vreau să fiu tare în fața ei.
– Stai! Îi arunc o privire de ură, taci, nu vreau să aud ce spui acolo, cum adică în era ta? Unde suntem? Mă uit în stânga și dreapta, parcă nimic nu mai pare real. Vrei să zici că totul e o făcătură!? Haha, buna glumă mamă! Te rog oprește-te nu mai minți! A fost o gluma bună, hahaha, dar foarte urâtă. Hai să mâncăm tort. Te rog să nu îl mai implici pe tata în scamatoriile tale.
– Diana, și îmi prinde fața în palmele sale, ochii ei strălucesc și încep a plănge… tatăl tău a fost omorât!
– Am spus să termini cu minciunile!
– Fetițo, ascultă aici, el avea un prieten bun, care a plănuit moartea sa…
Mâinile ei parcă îmi strâng cât mai tare fața…
– Mă doare..mamă!
Mă lasă de obraji, și mă pune să ascult cu atenție.
– Mama ta, a fost o roialitate respectată, ea avea puteri, era o vrăjitoare, era ultima din familia ei și trebuia să aibă o fetiță, adică pe tine. Nimeni nu a știut în afară de tatăl tău! Într- o zi cineva a încercat să o înjunghie. Era un tip înalt, mascat și cu un cuțit prețios în mână. Tatăl tău a încercat să îl oprească și a fost omorât. Mama ta era pe jos, din cauza faptului că era vremea să te naști, a ridicat mâna, și l-a dat de perete. Am fugit cu ea din castel. Nu putea să îl omoare… dar masca i-a căzut și era el… prietenul tatălui tău. În ultimii ani, tot mai puține vrăjitoare au fost văzute din cauza vânătorilor. Ei sunt oameni deghizați care încearcă să distrugă tot ce a mai rămas din neamul lor. O vrăjitoare are putearea de a te distruge cât ai clipi, doar că totul vine cu un preț, dacă o vrajitoare omoară pe cineva, fiica sau fiul ei nu pot să aibă moștenitori… Din cauza asta ele nu ucid! De aceea el trăiește. Am fugit împreună, spre pădure, unde avea ea o ascunzătoare. Mi-a povestit totul și am decis să o ajut. Mi-a spus că există o posibilitate ca după ce naște să te protejeze… dar doar cu costul vieții ei. După câteva zile, a început să intre în trevaliu, și așa te-ai născut tu… Și astfel s-a creat o ușă spre o lume mai bună și m-a trimis cu tine. Totul este creat pentru tine Diana, iar puterile mamei tale sunt pe sfârșite… Trebuie să o salvăm!
M- am blocat… O privesc pe femeia aceasta care parcă îmi spune bazaconii, dar parcă totul are sens… Nu am interacționat niciodată cu nimeni. Fața mi se înroșește și încep a plânge… Sunt devastată… O vreau pe mama, îl vreau pe tata… Vreau ca totul să fie normal! Mă ridic, o iau în brațe pe femeia care mi-a distrus toată „lumea mea de până acum” și îi spun:
– Cum ieșim de aici?
Dau de o privire dezamăgită… Sunt încă în șoc… Oare de ce eu?
– Mama ta ți-a pregătit căteva cărți pentru tine… Sunt aici, vrăji și incantații. Reușesc cu greu să citesc ce e acolo și parcă simt o putere ce îmi trece prin mâini… Ce-o fi asta oare?
(Va urma)
––––––
Adda NEAG
septembrie, 2020
Oradea
Când intră următorul capitol?