Având în vedere că am scris și despre ultima mea zi ca o elevă de liceu, m-am decis să conturez și primele luni din viața mea ca studentă. Pe la mijlocul anului, nu mult timp după bacalaureat, am luat hotărârea să mă înscriu la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, din cadrul Universității din Oradea. A fost un pas important în viața mea, deoarece, atunci pe moment oscilam între Academia Forțelor Terestre sau Facultatea de Litere. Eram confuză… Bine și acuma sunt, dar nu știu cum de am avut puterea să aleg o a treia opțiune. Eu, o persoană care de obicei face figuri… când trebuie să aleagă între ceva și ceva!!! Chiar și când merg să îmi cumpăr șosete, mă holbez minute în șir, neștiind la care model sau culoare să mă decid… Totuși, când a fost vorba de viitoarea mea carieră am apăsat imediat pe buton (al treilea, desigur!). Eram foarte curioasă de ceea ce o să se întâmple cu mine.
Am mers cu fosta mea colega de clasă să mă înscriu… dar, sincer, nu știam la care facultate! I-auzi! Ăsta e adevărul gol-goluț! Când mă gândesc cât de imatură am fost acum jumătate de an… Bine, că și acuma sunt, dar să trecem peste asta! Ce să aleg? Istorie, Relații internaționale, Jurnalism? Istoria mereu mi-a plăcut, jurnalism am tot făcut, dar nu m-am gândit o clipa să dau acolo. Au mai rămas Relațiile internțioanale… dar dandanaua vine acuma… În ce limbă? Of, câte probleme erau atunci pe capul meu. Așa că m-am înscris atât la engleză, cât și la româna. După o săptămâna am văzut pe afișier că am fost admisă la ambele, dar am ales totuși engleza! Punct. De ce? Sincer, mi-am zis, că măcar așa o să învăț limba lui Shakespeare, că o să mă descurc eu, chiar dacă o să trebuiască să iau meditații! Și totuși… nu prea s-a întâmplat asta până acum!
Nu o să uit prima zi de facultate niciodată, cum am mers timidă în sală, unde am stat doar 10 minute, pentru că am greșit ora! Prima săptămâna a fost așa, de acomodare, pentru că nu am făcut cursuri, ci diferite alte activități. Încă atunci nu îmi cunoșteam colegii, iar eu fiind mai timidă, mereu am stat retrasă într-un colț. Așa este, parol, timiditatea căștigase de data asta! Mă rog, a doua săptămână… a început primul curs! Vai câte emoții! Atunci a fost prima dată, când am vorbit cu o colegă, Paula, de care am prins simpatie rapid. Acum face parte dintre cele mai bune prietene ale mele. E așa drăguța și mereu are ceva pozitiv de comunicat. Suflet optimist! De multe ori merg la cursuri pentru că merge și ea. E mereu cu zâmbetul pe buze, mereu persoana care îmi face ziua mai bună. „She makes my days special”, vorba englezului! Probabil că e greu de crezut că în trei luni mi-am făcut mai mulți prieteni la facultate, decât în patru ani la liceu. E așa diferit – adică înainte de faculate, nu prea vorbeam eu așa mult, preferam să tac, sau să stau în colțul meu, (banca mea de liceu!) dar acuma, comunic cu toată lumea! Bine, tot timidă sunt, dar nu ca la început. Ceva despre foștii mei colegi de școală? Nu prea multe… Toți ocupați până peste cap cu noua pagină a vieții!
În grupă, la facultate, suntem vreo 18, dintre care avem și doi colegi străini. Nici nu îmi pot da seama cum comunicam cu ei la început, Doamne grea e engleza pentru mine! Atătea gesticulări și cuvinte prost pronunțate… Vai de mine! Dar colegii mă înțeleg și mă ajută. Nu aș vrea să creadă că îi lingușesc, sau ceva de genul acesta, dar chiar sunt cu toții de treabă, adică ne respectăm, suntem prieteni, nu ca la liceu, unde eram divizați în grupuri-grupulețe.
Prin noiembrie, am făcut un „Friendsgiving”, acasă la o colegă. Am dus fiecare măncare, am cântat, ne-am distrat… O adevărată petrecere studențească! Ei bine, a doua zi nu am mai mers la germană deoarece cursurile începeau la… 8 dimineață! Mi-a plăcut mult prima noastră agapă studențească! Chiar și acum, de Crăciun, am făcut „Secret Santa Party”, care a fost un succes. E bine să ai în jurul tău prieteni, persoane care te cunosc și care îți pot face o bucurie sau un cadou neașteptat. Pe scurt, noii mei colegi mei sunt cei mai buni! Sunt încântată 100%! Fiecare e special în felul lui, toți îmi sunt dragi, toți sunt așa de simpatici. Ana, Andreea P., Alexandra, Bianca, Brigita, Daiana, Daliana, Deedee, Iulia, Kaitlyn, Oana, Paula, Raul, Roxana, Ovi și Ty dau coloare acestei perioade din viața mea. La începutul anului 2018 eram convinsă că o să dau în vară examen la armata, iar acum parcă mă bate gândul să termin facultatea asta, nu doar pentru frumusețea cursurilor sau a conferințelor, ci și din cauza lor, a colegilor, a atmosferei studențesti.
Revenind la facultate (interesant!), la început nu am avut habar că voi face politică, mă gândisem că voi face ceva istorie pe-acolo, ceva despre Antichitate, deoarece mă pasionează, dar nu, am dat de o structură mai complexa de studiu. A, da, ador să merg la conferințe, avem multe, ăsta e un fapt, sunt interesante, bine, dar nu toate, dar căteva mi-au plăcut foarte mult. Am participat la peste șase de când am început anul universitar. Iubesc cu seriozitate să merg la facultate, desigur nu mereu, dar în general. Încerc să îmi îndeplinesc atribuțiile referitoarte la învățătură. În curând vine sesiunea – sper să mă descurc!!!
La început toată lumea mă întreba ce o să devin când voi termina facultatea, dacă mă va ajuta cu ceva în viață, dacă voi găsi un loc de muncă. Întrebări zilnice… Eu sper să mă ajute! E un domeniu cu vaste posibilități. Auleo! Doar de aș învăța să vorbesc ca lumea engleza! Viața mea de student, la început, a fost una monotonă. Numai eu știu cum am avut puterea de a sta cinci ore încontinuu la cursuri. Acum m-am obișnuit, poate grație colegilor… sau a aforismului „Obișnuința, este a doua natură!”. (Oare!?) Dar nu asta e important. Viața merge înainte, în curând fac 19 ani, și tot nu am permis de conducere auto! (Ha, ha!)
A da, să nu uit de Rebeca, fata cu care m-am mutat în gazdă. E o persoană pe care te poți baza. Am realizat asta încă din prima clipă. Acel moment, când știi că poți vorbi cu o persoană orice, te umple de bucurie. E atât de pozitivă, atât de plăcută, atât de veselă. E o binecuvântare, ce mai! Ea este adultul care are grijă constantă de copilul (încă) din mine fapt pentru care îi mulțumesc constant.
Pe zi ce trece realizez tot mai mult că oamenii sunt doar o particulă din universul acesta mare. Poate nu toți gândesc ca mine, dar eu când reflectez spre viitor mă gândesc la moarte, adică pe bune, fac 19 ani, un sfert din viața mea probabil a trecut, sau mai mult și gândul acesta nu mă lasă să dorm. Știu că toți murim și că viața e trecătoare, dar parcă e ceva ce mă îngrozește. Nu știu de ce, dar simt de multe ori cum lumea mea se apasă peste realitatea discrepantă și parcă nimic nu e real. Mintea mea găzduie atătea defecte. Pur și simplu, unii se gândesc la ce fericiți o să fie în viitor, iar eu sunt legată de acest gând morbid. Cel mai greu lucru pentru mine e să accept faptul că cerul răpește oamenii și oamenii răpesc visele și că totul e un acvariu al durerii. Poate sunt prea dramatică, dar asta e gândirea mea, mereu spre viața de apoi… Eu consider ca sunt realistă, tot o să mor la un moment dat! Frica mea e să nu mor singură și uitată. Totuși știind că există oameni care îmi citesc scrierile, parcă îmi alină durerea din suflet. Revenind la facultate și la tot ce nu e morbid, mă bucur de tot ce am realizat până azi și evident, vreau să cred că e doar începutul unei vieți optimiste. La mulți ani!
–––––-
Adda NEAG
Sfârșit de an 2018
Oradea