MENIRE
Nu pot cuprinde – ntreg pământul
Și toată – nvățătura lumii n-o voi ști,
În biblioteci închis va sta cuvântul
Ce-a căutat răspuns la tot ce-nseamnă a fi.
Eu nu voi ști de ce mi-a fost menirea
Să fiu iubire și lacrimă și zbor,
Prin lume rătăcind să caut moștenirea
Ce strajă fi-va-mi, cu ochii s-o măsor.
Fruntea o plec, e-atâta măreție peste lume,
Lumina curge ca roadele din pom,
Altar îmi este trupul și sufletul, minune,
În fața cerului nu sunt decât un simplu om.
De-aceea, tot mai des cobor în mine,
Să mă găsesc pe punțile cu dor,
Și nu mai las nimic printre ruine,
Înalț iubirea, ca pe un scump odor.
————————————
Lavinia BUD
28 iulie, 2018