Destulă agitație a stârnit împrejurarea că o anume lege, privind practici judiciare, a trecut, a fost aprobată de către majoritatea Parlamentului cu aportul votului exprimat de reprezentanții în Parlament ai minorităților entice care trăiesc între hotarele României.
Au fost glasuri care au declarat că așa ceva nu poate fi “admisibil”(!?), că acei reprezentanți ar fi “trădat Țară”(!?) , iar alte voci au căzut pur și simplu în larmă de sorginte totalitară și deci suburbană. Adevărul este că toate aceste răbufniri nu făceau decât să demonstreze o totală neînțelegere a Constituției României și o încă o mai profundă neînțelegere a mecanismelor de funcționare ale unui Parlament democratic.
În primul rând trebuie plecat de la un adevăr.
Democrația nu este perfectă și foarte adesea mecanismele ei sunt folosite de oameni de rea credință. Dar, rămânând imperfectă, democrația rămâne cel mai mic rău dintre relele care pot bântui neamul omenesc. În această paradigmă se înscrie și Constituția României.
Între altele, Constituția prevede că grupurile etnice, care nu pot obține pragul electoral de 5%, să aibă totuși câte un reprezentant și deci posibilitatea de a se exprima în forul legislativ. Este o măsură omenoasă și generoasă. De aici mai departe se pune problema CARE trebuie să fie poziția acestor reprezentanți, acestor deputați. Iarăși câteva precizări sunt necesare.
Din nefericire oamenii politici nu urmăresc “principii”, urmăresc interese.
Poziția unor deputați, condamnați pentru totdeauna de a fi minoritari, este o poziție inconfortabilă dar, în același timp aceiași, veșnic minoritari: acei deputați au datoria să promoveze cât mai dibaci interesele minorității pe care o reprezintă. Iar asta poate fi făcut într-un singur fel: înțelegând că trebuie să țină un profil prudent, discret și mai ales înțelegând că toată viața politică parlamentară se întemeiază pe principiul, nu foarte elegant, de quid pro quo, altcum zis, ”ce îți dau și ce îmi dai”. Bazat pe această realitate reprezentanții minorităților ÎNTOTDEAUNA vor căuta să fie alături de majoritatea parlamentară, cea care poate să aprobe anume foloase grupurilor minoritare. Iar pentru a obține acest lucru parlamentarii minorităților sunt obligați să acorde votul acelei majorități, atunci când ea are nevoie în momente critice. Repet, nu este o poziție elegantă sau generoasă, este o necesitate pragmatică, din nevoie. În această înțelegere vom putea desluși de ce au votat deputații minoritari, așa cum au votat, în cazul legislației de care pomeneam. Încă mai simplu spus nu puteau face altfel. Datoria lor este să promoveze și să obțină interese pentru minoritatea lor și asta au făcut. Iar politicienii care se grăbesc să verse lacrimi de crocodil și să dea lecții în principialitate și loialitate față de “Țară” ar trebui să se uite în oglindă și să vadă că nu e cazul, că nu ei sunt cei chemați să dea predici lacrimoase și că mai înainte de a vorbi de moralitate ar trebui ca înșiși să o aibă; și nu o au.
–––––––––––––
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
10 iulie, 2018