PRECUM COPACUL
îi creștea ploaia pe cap
ca o iarbă neatinsă de coasă
i se zbătea privirea
peste revărsări de mâl
simțea scoaba vântului
până dincolo de coajă
și mirosul de năpârcă
venind din culcători
auzea scâncetele puilor
ce piereau în leagăne
căci se murea cu sârg
până și în bârlogul urșilor
se mai lumina din când în când
dar tot a potop
și iar crăpa cerul ca o piele sub bici
iar el se ruga, se ruga
nu mă trăzni Doamne, nu mă trăzni
nu vezi ce de cuiburi
sunt în frunzișul meu
SĂ NU IUBEŞTI POETUL NICIODATĂ
Feriţi-vă să iubiţi Poetul,
sau orce alt artist adevărat,
căci mai devreme, sau mai târziu,
veţi suferi o cruntă dezmăgire.
Mai mult,
din cauza dragostei pentru Poet
v-aţi putea răni grav, mortal chiar.
Pe Poet este suficient să-l citeşti,
sau să îl rosteşti.
Până la urmă, el nici n-ar trebui văzut
aşa cum nu este văzut un zeu.
Pentru că pe măsură
ce îşi înplineşte datul divin,
adică opera sa,
Poetul se goleşte prin cuvântul scris,
de tot prea plinul lui Celest.
Devine astfel un simplu înveliş
de carne şi oase,
ne-mai rămnându-i mare lucru
de oferit şi celor de lângă el.
Dar atenţie tu, care vei avea soarta
să te indrăgosteşti, totuşi, de Poet
sau de orice alt artist adevărat,
pregăteşte-te întodeauna de suferinţă.
Înarmează-te cu răbdarea
şi puterea de ai suporta travaliul.
Sărută-i tâmpla chinuită
Şi alină-i inima zbuciumată
cu o mângâere caldă şi tandră,
pentru a-i uşura predestinarea.
Vei rămâne, astfel, alături de el,
în neuitare şi în nemurire.
––––––––––––
Ion IANCU VALE
29 mai, 2018