DORINȚĂ
Mă vreau copac,
În curtea casei mele,
Un nuc, sau poate-un măr,
Cu albinuțe mici în plete,
Mai bine un cireș amar,
Să-i fugă umbra pe perete,
Cu crengile să intre-n casă,
Tulpina să mi-o dau cu var,
Să guste cine vrea din mine,
Cei mici să urce de pe prispă,
În vârf cei curioși din fire,
Tata îl văd urcat pe scară,
Trage de-o creangă mai subțire,
Mama în poale mă culege,
Cu cea mai mare surioară,
Iar cea mică încă nu-nțelege,
Că un cireș îi este frate,
De sânge, care o iubește,
Mă vâră-n gură cât încape,
Ea râde și se veselește,
Iar eu m-aplec până la Pământ,
Cu crengile de roadă pline,
În loc de mâini, vreau să-i cuprind,
La rândul lor și ei pe mine,
Iar eu, cu frunzele, să plâng,
Bărbații plâng doar când li-i bine.
Mă vreau copac, în curtea casei,
Ici să mă nasc și ici să mor,
Să-i văd pe toți șirag pe prispă,
Atunci când o să-mi fie dor.
Mă vreau cireș amar, pelinul,
Parfumul meu cel preferat,
Să curgă lacrimi printre frunze,
Cireașa să se scalde-n ele,
Pentru a fi la gust… amare,
Numai un pic, la fel ca viața,
Mai dulci ca soarta de bărbat.
—————————————
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău
22 martie, 2018