Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Dacă merg desculți pe tăiș,
Suferind ca și orice femeie,
Doar că ei, o fac,
Pe furiș.
Cel mai des,
Se ascund după deget,
Când secunda bezmetică fuge,
Și de-acolo, din întuneric,
O ploiță din streașină
Curge.
Nici o șansă
Să scape de ploaia,
Din a inimii nor răzvrătit,
Cerul căreia, crapă în două,
Nici un suflet de lacrimi
Ferit.
Sunt creați
Ca și orice… ființă,
Din tăceri, la un loc adunate,
Ies din albie, intră-n nisip,
Lac de lacrimi amare,
Secate.
Și bărbații
Mai plâng câte-odată,
Picături, nu văzuși mai rebele,
Când și-adună în palme durerea,
Inundată de ploaia
De stele.
——————————-
Victor COBZAC (VicCo)
Chișinău
13 mai, 2018