Rodii coapte
Plouă.
Se împletesc în mine îmbrățișări
ca niște rodii coapte,
ce-așteaptă să fie împărțite
celor cărora le plângi și mângâi dorul…
Păsări zgribulite ,
Nu -și găsesc aripile în frigul iernii.
…au auzit despre vânt, ger și plâng…
Norii și-au ascuns dantelele
și se acoperă cu dosul unui satin
ce seamănă cu pufoaicele iernii.
Strâng lacrimile în spatele ochilor
să nu fac risipă de dor…
doi confirmați covid ;
Cel mai mic și cel mai tânăr membru
cu mâna pe cămașa de ginere.
Nu răspund telefonului.
Nu pot să aud plânsul miresei
cu diamantul pe a cărei față zâmbește
fericirea lor…
Rodiile se vor mâncate!
Lacrimile ar dori să alunece
pe coaja lor roșie…
să sărute petalele macilor plânși
de suspinele Lui
când i-a născut la cruce.
De toamnă…
Plouă stelar cu aramă,
Pomii-și scutură cu patos din coamă,
Ninge aur pe coastă,
Și peste liniștea noastră.
Vântul așterne covorul
țesut în lacrimi de toamnă,
Își plimbă -n culoare paltonul
coama de deal ,să adoarmă.
Păsări pictate pe ramuri
se uită după frunze picate,
plânge un cântec de uliu
în vecinătate.
Adoarme pădurea -nfrățită
în nuielele dezgolite,
veverițe ascunse în scorburi
aruncă nuci pentru frig pregătite.
O altă toamnă…
…toamna aceasta nu semănă cu altele…
Frunzele îmi bat în geam,știind că nu le voi atinge,
Norii au coborât și ei curioși ,
să vadă ce mai fac…
căprioarele aleargă cu frunze de aramă pe spate,
săltând mai tare cănd ajung în dreptul geamului,
Vântul a dormit și azi-noapte pe pragul ușii…
îi este dor de mine.
Așa e sufletul celui ce nu Te are!
Ca luna fără de lumină
Și pasărea fără de tril,
Ca felinarul fără de fitil
Și iarba fără verde în culoare,
E-acel’ ce nu te recunoaște,
Nu Te are!
Ca pasărea cu-aripa ruptă
Și albia fără de apă,
Ca spicul fără rod
Și jgheabul ce nu poate să adape,
Ca pântecul ce nu-odrăslește,
Și pasărea ce nu mai ciripește,
Ca omul fără de vedere,
Auz și limbă să vorbească,
E-acel ce nu știe nimic
De Cina Domnului Împărătească.
C-acela ce nu vede,
Nu poate să vorbească
De Tine și patria cerească,
Ca munții fără de pădure,
Și turma făr-de miei fătați,
Găleata fără apă, pâinea de neghină
Și oamenii necununați,
Ca… amurgul fără soare
Și pomul fără rod,
Pruncii nemângâiați,
Așa este acela
Fără de biserică și frați!
Ca omul fără mâini să are,
Ca cerul fără ploaie… curcubeu…
Așa e sufletul celui ce nu Te are!
În inimă e gol de Tine, Dumnezeu.
Ca zorii fără luminare,
Ca masa fără de bucate
Și țara ce-i lipsită de graniță,
Umărul fără de greutate-n cobiliță,
Așa de gol… atât de sec…
E omul fără Tine, Doamne,
Și sfânta biruință!
——————————–
Alexandrina TULICS
Delafield-Oconomowoc
Wisconsin, S.U.A.